Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:12 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Basescu cere Parlamentului ca, pe langa Rusalii, si ziua de 15 august sa fie sarbatoare legala

ro

18 Apr, 2008 00:00 1144 Marime text
Comisia de munca a Senatului va trebui sa se pronunte in termen de o luna asupra unei cereri de reexaminare transmisa, luni, de presedintele Traian Basescu, prin care seful statului solicita ca si Ziua Sarbatorii Adormirii Maicii Domnului, 15 august, sa fie declarata sarbatoare legala. Cererea de reexaminare se refera la o initiativa legislativa, trimisa spre promulgare, care prevede ca prima si a doua zi de Rusalii sa fie declarate sarbatori legale, si, prin urmare, sa fie nelucratoare. Potrivit cererii de reexaminare, Traian Basescu solicita, "pentru pastrarea coerentei legislative in acest domeniu", ca Ziua Sarbatorii Adormirii Maicii Domnului (15 august) sa fie declarata la randul sau sarbatoare legala. "Aceasta este o sarbatoare declarata legal nelucratoare in zece tari europene: Germania (in unele landuri), Franta, Belgia, Spania, Italia, Grecia, Luxemburg, Austria, Polonia, Portugalia", precizeaza presedintele. El mentioneaza ca aceasta sarbatoare dateaza din secolul al VI-lea si este deosebit de importanta pentru crestini, fiind celebrata de numeroase tari europene cu traditii constitutionale diferite. Cererea de reexaminare transmisa Senatului, ca prima Camera sesizata, mentioneaza ca "aceasta initiativa legislativa este binevenita, avand in vedere ca Romania este una din tarile care beneficiaza de cele mai putine zile de sarbatoare legala cu insemnatate spirituala". In data de 15 august se sarbatoreste si Ziua Marinei. Initiativa legislativa de modificare a Legii 53/2003 privind Codul Muncii, avand ca initiatori senatori de la toate grupurile parlamentare, a fost adoptata de Camera Deputatilor, in calitate de Camera decizionala, in data de 18 martie, dupa ce proiectul de lege nu intrunise, la Senat, in data de 27 noiembrie 2007, numarul necesar de voturi favorabile pentru a fi adoptat, ca lege organica. Initiatorii proiectului sunt Gheorghe David, Cornelia Cazacu si Radu Tarle (PDL), Sogor Csaba (UDMR), Teodor Melescanu si Viorel Duca (PNL), Ilie Sarbu, Ioan Chelaru si Doina Silistru (PSD), Nicolae Iorga (PRM) si Corneliu Pascu (PC). Potrivit site-ului Senatului, solicitarea de reexaminare transmisa de Presedintie a fost inaintata comisiilor de specialitate ale acestei Camere, pentru raport si avize, marti, zi in care Biroul Permanent al Senatului se intruneste saptamanal. Totusi, secretarul Biroului Permanent al Senatului Ioan Chelaru, care este si unul dintre semnatarii initiativei legislative, a declarat, pentru MEDIAFAX, ca la sedinta de marti a Biroului Permanent nu a fost prezentata cererea de reexaminare trimisa de Traian Basescu. De asemenea, senatorul a spus ca, pana miercuri, nu a primit, in calitate de membru al conducerii Senatului, acest document, el adaugand ca, in general, materialele de pe ordinea de zi a Biroului Permanent ii parvin in dimineata zilei in care are loc sedinta Biroului. Principalul initiator al proiectului de lege privind cele doua zile libere de Rusalii, senatorul PDL Gheorghe David, a declarat, pentru MEDIAFAX, ca nu a fost informat oficial despre o astfel de cerere de reexaminare pana miercuri, ultima zi in care a fost la Senat, inainte sa plece in teritoriu. "Marti am fost la Biroul Permanent si nu era nimic de acest gen", a raspuns el, adaugand ca este curios sa afle motivele cererii de reexaminare. "Nu inteleg ce se poate reexamina", a spus David, care a explicat ca, prin aceasta initiativa legislativa, a incercat sa obtina un drept al crestinilor dar si pentru celelalte culte religioase care vor beneficia, la randul lor, de doua zile libere suplimentare. Presedintia nu a facut inca niciun anunt privind solicitarea presedintelui Basescu de reexaminare a actului normativ.

Scris de: {autor}MFX{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii