Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:07 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Delegatia Macedoniei critica decizia NATO si anunta ca se va intalni cu Bush, dupa care pleaca

ro

04 Apr, 2008 00:00 606 Marime text
Ministrul de Externe macedonean Antonio Milososki a criticat, joi, ca faptul ca tara sa nu a fost invitata sa adere la NATO si a anuntat ca delegatia Macedoniei va avea o scurta intrevedere cu presedintele SUA George W. Bush, dupa care va pleca din Romania. "Primul nostru mesaj este ca delegatia Macedoniei va parasi summit-ul NATO astazi, deoarece consideram ca este necesar sa fim alaturi de poporul nostru", a declarat, la inceputul conferintei de presa, ministrul de Externe al Macedoniei, Antonio Milososki. El a mai precizat ca delegatia Macedoniei asteapta sa aiba o scurta intrevedere cu presedintele SUA, George W Bush, pentru a discuta despre rolul pe care aceasta tara il va avea in viitor in regiune. Antonio Milososki a criticat dur decizia luata in cadrul summitului NATO de la Bucuresti de neinvitare a Macedoniei in Alianta. "Este regretabil pentru pricipiile democratiei faptul ca Macedonia a fost pedepita astazi nu pentru ceea ce a facut, ci pentru ceea ce este", a spus Milososki. El a subliniat ca numele Republicii Macedonia - motivul pentru care acest stat nu a fost invitat sa adere la NATO - va ramane acelasi si ca delegatia macedoneana s-a prezentat la acest summit convinsa de faptul ca a indeplinit toate conditiile pentru intrarea in NATO. Ministrul de Externe macedonean a tinut sa multumeasca administratiei SUA si presedintelui Bush pentru eforturile depuse in vederea obtinerii calitatii de membru al NATO de catre Macedonia. El a declarat ca aceasta tara va continua sa reprezinte un factor de stabilitate in regiune si va continua dialogul cu partenerii si vecinii sai. "Vom continua sa lucram cu toti partenerii si vecinii nostri", a spus el, adaugand ca, din nefericire, "cineva nu a inteles ca Macedonia poate juca un rol important pentru stabilitatea zonei". Oficialul macedonean a aratat ca prin decizia luata joi de statele aliate s-a inregistrat o infrangere a principiilor NATO. "Aceste principii nu au fost infrante pe campul de lupta, acolo unde soldatii macedoneni participa umar la umar cu toate celelete state NATO, ci principiile fundamentale ale NATO - democratia, libertatea si politica de deschidere catre extinderea Aliantei - au fost infrante la masa verde astazi la summit-ul de la Bucuresti", a spus Milososki. El a mai precizat ca este foarte greu de inteles si mai ales de explicat de ce o natiune pasnica precum Macedonia a fost impiedicata in ambitia sa de a adera la familia Nord-Atlantica si obligata sa renunte la libertatea sa fundamentala, respectiv la identitatea nationala. Ministrul de Externe macedonean a mai spus ca blocarea de catre Grecia a obtinerii calitatii de membru al NATO pentru tara sa s-a produs in pofida unui acord interimar semnat intre cele doua state in septembrie 1995 si a anuntat ca Guvernul va reconsidera acest acord in urma deciziei de la Bucuresti.

Scris de: {autor}MFX{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii