Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:56 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ITS estimeaza ca va aduce in acest an 10.000 de turisti straini in Romania, in crestere cu 25%

ro

07 Mar, 2008 00:00 499 Marime text
Tour operatorul german ITS estimeaza ca va aduce in acest an in Romania circa 10.000 de turisti straini, cu 25% mai multi decat anul trecut, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, Iulian Andrei, directorul Blue Line, reprezentantul ITS in Romania. "Anul trecut am avut pe litoralul romanesc 6.000 de turisti straini, veniti prin curse charter, si alti 2.000 care au ajuns cu masina proprie. Acesti 8.000 de turisti au reprezentat o dublare a numarului celor veniti cu un an in urma", a afirmat Andrei, prezent la Targul de Turism de la Berlin. El a explicat aceasta crestere semnificativa prin faptul ca ITS a ramas anul trecut singura mare agentie de turism germana prezenta pe piata romaneasca, dupa ce TUI si Neckermann isi incetasera activitatea in Romania. Cresterea a fost sustinuta si de campanii de marketing si de prezenta unor unitati hoteliere romanesti in cataloagele tour operatorului german. "Pentru acest an, speram sa aducem in Romania 10.000 de turisti straini. |n catalogul ITS din acest an am introdus in plus fata de anul trecut si cinci hoteluri din Bucuresti si un tur de calatorii in Romania", a precizat Andrei. Lucia Morariu, secretar de stat in Ministerul Comertului si Turismului, prezenta de asemenea la targul de la Berlin, a spus ca, in urma discutiilor avute la targ cu reprezentantii ITS, acestia s-au declarat nemultumiti de procedurile greoaie de autorizare a operarii avionului charter pe aeroportul din Constanta. In plus, acestia spun ca sunt nemultumiti si de calitatea serviciilor in hotelurile de pe litoral, unde personalul nu vorbeste limba germana. "Vom propune sa organizam cursuri de initiere a personalului acestor hoteluri in limba germana, cursuri care se vor desfasura in extrasezon", a spus Morariu. Ea a adaugat ca un alt lucru semnalat de cei de la ITS este zgomotul discotecilor si cel generat de diferite tipuri de petreceri din barurile si restaurantele de pe litoral.

Scris de: {autor}MFX{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii