MECT va initia un program de expertizare seismica a scolilor
MECT va initia un program de expertizare seismica a scolilor
09 Apr, 2008 00:00
ZIUA de Constanta
1011
Marime text
Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului (MECT) va initia un program national, prin care toate cladirile in care isi desfasoara activitatea unitatile scolare sa fie expertizate din punct de vedere seismic, a declarat, marti, pentru ROMPRES, ministrul Cristian Adomnitei.
Potrivit demnitarului, expertizarea va fi suportata din bani de la bugetul ministerului dar si de la consiliile locale.
"Toate cladirile din tara in care isi desfasoara activitatea unitatile scolare vor fi expertizate. Proiectul va fi cofinantat de MECT si consiliile locale. Trebuie sa-i facem pe cei de la consiliile locale sa ne ajute in acest program", a spus ministrul.
Adomnitei a precizat ca vor fi expertizate si unitatile scolare care nu au fost supuse acestui proces pana in prezent.
"Vom expertiza restul de cladiri in care isi desfasoara activitatea unitatile scolare. O parte au fost expertizate intrucat au suportat lucrari de reabilitare sau sunt in curs de reabilitare si obligatoriu a trebuit sa se faca o expertiza", a explicat ministrul.
Adomnitei a mai spus ca deocamdata la Ministerul Educatiei nu este o suma de bani pregatita pentru acest program dar vor fi gasite resurse.
"In cazul in care nu vom reusi acest lucru curand vom incerca sa prindem in bugetul anului viitor sume de bani pentru expertizarea cladirilor", a conchis ministrul.
Scris de: {autor}RMP{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii