Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:49 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Norica Nicolai ar putea fi audiata ca martor in procesul lui Munaf

ro

25 Jan, 2008 00:00 726 Marime text
Norica Nicolai ar putea fi audiata ca martor, de magistratii Curtii de Apel Bucuresti, in procesul in care Mohammad Munaf este acuzat de terorism, dupa ce, joi, avocatul lui Ovidiu Ohanesian a formulat o cerere in acest sens. La termenul de joi, avocatul lui Ovidiu Ohanesian a facut aceasta solicitare in urma declaratiilor date de Norica Nicolai cu privire la rapirea jurnalistilor, dupa ce aceasta a fost propusa pentru functia de ministru al Justitiei. Dupa ce stenogramele care redau discutiile dintre Omar Hayssam si procurorul Ciprian Nastasiu au fost facute publice, Norica Nicolai a declarat ca "profesorul" la care se face referire in cazul Hayssam este presedintele Traian Basescu. Senatorul liberal a adaugat ca poate face o cerere pentru a avea acces la documente suplimentare legate de dosar, in baza certificatului ORNISS pe care il detine. Norica Nicolai a participat in calitate de vicepresedinte al Comisiei de Aparare a Senatului la ancheta in cazul Hayssam. Magistratii Curtii de Apel Bucuresti urmeaza sa ia o decizie in acest sens. Totodata, avocatul lui Ohanesian a depus la instanta documente conform carora SRI ar fi musamalizat actiunea de contrabanda cu arme coordonata de Omar Hayssam. Pe de alta parte, instanta il va cita din nou pe Mihai Stuparu, fostul ambasador al Romaniei in Irak, pentru ca acesta sa fie audiat. Instanta a primit o nota din partea Minsterului Afacerilor Externe (MAE) conform careia Stuparu detine inca functia de ambasador la Bagdad. La termenul din decembrie, MAE comunicase instantei adresele unde poate fi citat Mihai Stuparu si faptul ca misiunea acestuia ca ambasador in Irak s-a incheiat. Judecatorii dispuneau, in 13 decembrie, trimiterea unei adrese catre Ministerul Afacerilor Externe in care solicita sa se comunice daca acesta mai este salariat al ministerului si daca nu, sa indice adresa de domiciliu. Mohammad Munaf a fost ghid pentru jurnalistii Marie Jeanne Ion, Sorin Miscoci si Ovidiu Ohanesian, rapiti in 28 martie 2005, in Irak. Munaf a fost luat ostatic alaturi de acestia timp de 55 de zile. El a fost arestat de armata americana dupa eliberarea lor, fiind banuit de complicitate. Munaf a fost judecat de un tribunal irakian si condamnat la moarte, decizia fiind atacata de acesta cu recurs. Apreciind ca nu a beneficiat de un proces echitabil, Munaf a sesizat justitia americana. Curtea federala de Apel din Washington a considerat, in aprilie, ca nu are nicio autoritate asupra lui Munaf, deoarece el este detinut de o forta internationala si condamnat de un stat suveran. Curtea Suprema a Statelor Unite a decis, in 7 decembrie, sa accepte audierea cazului lui Mohammad Munaf. Cazul va intra pe rol cel mai probabil in perioada ianuarie-aprilie 2008, dar data exacta a audierii va fi stabilita pana la sfarsitul acestui an, conform calendarului Curtii, potrivit Biroului de relatii publice al Curtii Supreme a Statelor Unite. Intre timp, in 13 iunie, instanta Curtii de Apel Bucuresti l-a condamnat pe omul de afaceri Omar Hayssam la 20 de ani de inchisoare in procesul in care este acuzat de acte de terorism in legatura cu rapirea celor trei jurnalisti. Recursul se judeca in prezent la instanta suprema. Omar Hayssam si Mohammad Munaf au fost acuzati de initiere, constituire si sprijinirea unei asocieri in scopul savarsirii de acte de terorism prevazute de articolul 35 din Legea 535/2004. Ulterior, instanta a dispus judecarea separata a celor doi.

Scris de: {autor}MFX{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii