Persoanele care au deschis depozite la CEC pentru autoturisme primesc despagubiri in 2008
Persoanele care au deschis depozite la CEC pentru autoturisme primesc despagubiri in 2008
07 Feb, 2008 00:00
ZIUA de Constanta
703
Marime text
Peste 37.460 de persoane care au constituit depozite la CEC pentru achizitia de autoturisme vor primi in acest an despagubirile cu o valoare totala de 759,8 milioane de lei, a declarat, miercuri, intr-o conferinta de presa, ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian.
CEC va livra in conturile beneficiarilor sumele cuvenite la sfarsitul lunii decembrie, a afirmat Vosganian.
El a precizat ca procedurile privind emiterea de titluri pentru depunatorii de bani in scopul achizitiei de autoturisme au fost finalizate miercuri.
Vosganian a mentionat ca, "intr-o evaluare grosiera", ar putea fi alocata o suma de 200 milioane de lei (vechi - n.r.) pentru fiecare beneficiar, respectiv 5.500 - 6.000 de euro, dar vor exista diferentieri in functie de mai multe criterii cum ar fi momentul constituirii depozitelor la CEC, nivelul sumei depuse sau marca masinii.
"Noi vom transmite CEC valoarea. Astfel, CEC devine creditor al statului cu aceasta suma, iar la momentul scadentei, respectiv la finele lunii decembrie 2008, CEC va livra in conturile celor 37.462 de deponenti sumele cuvenite fiecarei persoane, astfel incat aceasta chestiune se va solutiona definitiv. Am onorat o promisiune veche si terminam o dezbatere care era stanjenitoare pentru tranzitia noastra", a mai spus Vosganian.
Guvernul a decis, in decembrie 2007, sa extinda lista deponentilor CEC care primesc despagubiri pentru conturile deschise in vederea achizitionarii de autoturisme, astfel incat statul va despagubi toate persoanele care au constituit depozite pentru achizitionarea de masini, indiferent de marca acestora.
Executivul a extins si data limita luata in calcul pentru constituirea depozitelor, astfel ca vor fi acordate despagubiri pentru depozitele constituite pana la 15 februarie 1992, data de stopare a deschiderii de conturi, si nu pana la 1 noiembrie 1990, termenul stabilit initial.
Indicii statistici luati in calcul la determinarea valorii despagubirilor sunt cei ai preturilor de consum comunicati de Institutul National de Statistica. Data limita pana la care se aplica indexarea este 31 iulie 2007.
Valoarea despagubirii a fost determinata de CEC prin indexarea de la data depunerii si pana la data de 31 iulie 2007 a sumelor din cele 37.462 de depozite existente in conturile active ce indeplinesc conditia neafectarii soldului initial, cu indicii preturilor de consum.
Despagubirile sunt asigurate de Ministerul Economiei si Finantelor prin emisiunea de titluri de stat.
Titlurile de stat vor fi emise in doua transe, pe numele CEC, si au scadenta la un an de la data emisiunii. Titlurile de stat emise in prima transa au ca data de emisiune 21 decembrie 2007, iar cele emise in a doua transa au ca data de emisiune 21 ianuarie 2008.
Valoarea nominala totala a primei transe a emisiunii este de 405,081 milioane lei, corespunzatoare unui numar de 19.917 deponenti, iar valoarea celei de-a doua transe este de 354,702 milioane lei, pentru 17.545 deponenti.
La data scadentei fiecarei emisiuni de titluri de stat, Ministerul Economiei si Finantelor procedeaza la rascumpararea acestora.
Incepand cu prima zi bancara imediat urmatoare datei scadentei fiecarei emisiuni de titluri de stat, persoanele indreptatite sa primeasca despagubire se pot prezent la ghiseele CEC in vederea punerii la dispozitie a sumelor cuvenite. Pentru a intra in posesia banilor, deponentii, mandatarii sau succesorii legali ai acestora vor prezenta in original documentele "cec cu suma limitata" si actul de identitate, actele de stare civila sau alte documente dupa caz.
Scris de: {autor}MFX{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii