Premierul a luat act de scrisoarea presedintelui Basescu privind MJ
Premierul a luat act de scrisoarea presedintelui Basescu privind MJ
01 Mar, 2008 00:00
ZIUA de Constanta
608
Marime text
Premierul Calin Popescu Tariceanu a luat act de scrisoarea presedintelui Traian Basescu prin care este invitat la o discutie privind conducerea Ministerului Justitiei, a declarat agentiei MEDIAFAX purtatorului de cuvant al Guvernului, Camelia Spataru.
In urma cu putine minute, Camelia Spataru afirma ca nu a fost inca primit nimic oficial din partea presedintelui.
"Premierul a luat act de scrisoarea presedintelui si va formula un raspuns", a declarat ulterior Spataru.
Ea a precizat ca textul scrisorii corespunde cu cel al comunicatului Presedintiei.
Presedintele Traian Basescu i-a trimis, vineri, o scrisoare premierului Tariceanu, in care il invita, sambata, la ora 13.00, la Cotroceni, pentru a se consulta cu privire la solutiile pentru postul vacant de la MJ, avand in vedere ca termenul constitutional de interimat de 45 de zile a fost depasit.
Basescu mentioneaza in scrisoare ca a numit, pe 15 ianuarie, la propunerea premierului, un ministru interimar al Justitiei, in urma consultarii pe care a avut-o cu seful Guvernului.
"Conform art. 107 din Constitutie, in caz de vacanta a unui post de ministru, presedintele numeste un alt membru al Guvernului ca ministru interimar pentru o perioada de cel mult 45 de zile, la propunerea primului-ministru. Fata de cele de mai sus si avand in vedere ca termenul constitutional de 45 de zile a fost depasit, va propun ca maine, 1 martie 2008, orele 13.00, sa ne intalnim la Palatul Cotroceni pentru a ne consulta cu privire la solutiile si propunerile pe care le aveti pentru postul vacant de la Ministerul Justitiei", ii scrie Basescu lui Tariceanu.
Potrivit sefului statului, noul ministru "trebuie sa raspunda inaltelor exigente ale demnitatii publice de ministru dintr-un stat membru al Uniunii Europene si criteriilor impuse de Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 356/2007".
"Asa cum v-am mai comunicat si cu alte ocazii, in calitate de sef al statului am obligatia constitutionala de a veghea la respectarea Constitutiei si la buna functionare a autoritatilor publice", mai scrie Basescu.
Ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, a declarat, vineri, la Piatra Neamt, ca premierul Calin Popescu Tariceanu ar urma sa transmita in cursul acestei zile propunerea pentru Ministerul Justitiei, care este condus interimar de Teodor Melescanu.
"Astazi va fi anuntul", a spus Vosganian, care a aratat ca premierul Calin Popescu Tariceanu va trebui sa gaseasca o solutie, insa a evitat sa spuna care este persoana ce ar putea sa fie nominalizata.
Contactat de MEDIAFAX, purtatorul de cuvant al Guvernului, Camelia Spataru, a precizat ca perioada de interimat a lui Melescanu expira luni, 3 martie, conform normelor de drept comun din Codul de Procedura Civila.
"Nu este calculata ziua in care incepe interimatul si nici cea in care se sfarseste. In cazul ministrului Melescanu, decizia a fost publicata in Monitorul Oficial la 15 ianuarie, rezultand astfel ca ultima zi de calcul este 1 martie. Daca aceasta ultima zi este nelucratoare, interimatul se prelungeste pana la sfarsitul zilei de lucru urmatoare, in acest caz, luni, 3 martie", a explicat Camelia Spataru.
Conform articolului 101 din Codul de Procedura Civila, "termenul care, incepand la 29, 30 sau 31 ale lunii se sfarseste intr-o luna care nu are o asemenea zi se va socoti implinit in ziua cea din urma a lunii. Termenul care se sfarseste intr-o zi de sarbatoare legala sau cand serviciul este suspendat, se va prelungi pana la sfarsitul primei zile de lucru urmatoare".
Si ministrul interimar al Justitiei, Teodor Melescanu, a declarat, vineri, ca interimatul sau expira oficial luni, potrivit procedurilor de calcul din Codul de procedura civila si a sustinut ca nu a avut nicio discutie cu premierul Calin Popescu Tariceanu despre acest subiect.
"Constitutia nu stabileste modul de numarare a celor 45 de zile de interimat, astfel se foloseste sistemul de calculare a termenelor din Codul de procedura civila care spune ca nu se tine cont ca sunt zile lucratoare sau nu, sunt 45 de zile calendaristice si prevede ca nu se socoteste prima zi", a explicat Melescanu, care a precizat ca perioada de 45 de zile ar expira astfel sambata, iar in aceste conditii se incheie de fapt in prima zi lucratoare, adica luni.
El a explicat ca, de fapt, premierul este singurul care va decide ce se va intampla in continuare la Ministerul Justitiei.
"Premierul este singurul in masura sa ia o decizie. Exista de fapt trei posibilitati: propunerea unui ministru cu portofoliu plin, numirea unui alt interimar din Guvern sau prelungirea interimatului meu", a explicat Melescanu, adaugand ca nu a discutat pe acest subiect cu premierul.
Interimatul lui Melescanu la sefia Justitiei a inceput in 15 ianuarie, cand s-a publicat decretul de numire a sa in Monitorul Oficial.
Surse liberale au declarat, miercuri, ca premierul Calin Popescu Tariceanu il va propune pe Teodor Melescanu pentru un nou mandat de ministru interimar al Justitiei.
Scris de: {autor}MFX{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii