PSD va fi reprezentat de Dancu, Andronescu si Birchall, la consultarile de la Cotroceni, pe educatie
PSD va fi reprezentat de Dancu, Andronescu si Birchall, la consultarile de la Cotroceni, pe educatie
26 Feb, 2008 00:00
ZIUA de Constanta
938
Marime text
Presedintele PSD, Mircea Geoana, a anuntat, luni, ca social-democratii vor participa la consultarile de la Cotroceni, pe tema Pactului national pentru educatie, cu o echipa formata din vicepresedintii Vasile Dancu si Ecaterina Andronescu si seful Departamentului Educatie, Ana Birchall.
Geoana a spus, la finalul unei sedinte cu mai multi responsabili din PSD pe domeniul educatiei, ca social-democratii vor participa la consultarile de miercuri, de la Palatul Cotroceni, privind Pactul national pentru educatie.
Liderul PSD a apreciat ca, fiind un an electoral, consultarile pe aceasta tema ar fi trebuit sa aiba loc sub "egida neutra" a Academiei Romane.
Geoana s-a aratat nemultumit de "textul si maniera" in care au fost formulate invitatiile adresate partidelor de catre Administratia prezidentiala, considerand ca elementele de acord politic din scrisoarea trimisa partidelor sunt "departe de nevoile reale ale invatamantului romanesc".
Presedintele Traian Basescu i-a invitat pe liderii partidelor parlamentare la consultari pe tema Planului National pentru Educatie, intalnirea urmand sa aiba loc miercuri, la Palatul Cotroceni.
Scris de: {autor}MFX{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii