Referendum la Snagov pentru circuitul Grand Prix
Referendum la Snagov pentru circuitul Grand Prix
01 Feb, 2008 00:00
ZIUA de Constanta
787
Marime text
Primaria Snagov va organiza duminica un referendum prin care sa se decida daca locuitorii orasului sunt de acord cu schimbarea categoriei de folosinta pentru o suprafata de 56 de hectare din islazul comunal, pe acest teren urmand sa fie construit un circuit Grand Prix One.
"Acest teren, care reprezinta o portiune din islazul comunal, este proprietate privata a comunei, motiv pentru care nu se poate construi nimic pe el fara acordul cetatenilor. Oricum, ca islaz nu este folosit, pentru ca efectivul de animale din Snagov a scazut drastic in ultimii ani, ajungand acum la 27 de vaci si 20 de oi. Asa ca preferam sa se construiasca aici un complex comercial si turistic, care sa creeze 3.000 de locuri de munca, dupa spusele investitorului", a declarat agentiei MEDIAFAX Musat Apostol, primarul Snagovului.
Pe acest teren, compania South Pacific Group si-a propus sa inceapa, in urmatoarele luni, constructia primului circuit Grand Prix One din Romania, care va include o pista de automobilism de 3,8 kilometri, spatii comerciale, showroom-uri, restaurante si un hotel de patru stele, investitie de peste 300 de milioane de euro, potrivit dezvoltatorului.
"Acum, in Snagov sunt cam 400 de locuri de munca. Dintre acestea, 150 sunt in Primarie, iar cea mai mare parte a celorlalti sunt angajati prin casele celor care si-au facut vile in zona. Foarte multi dintre locuitorii Snagovului, care acum lucreaza in Bucuresti si fac naveta zilnic, se vor intoarce aici", afirma Apostol.
Edilul Snagovului adauga ca Primaria va percepe, in cazul acestui proiect, doua taxe, una pentru autorizare si alta pentru drumuri, fiecare dintre ele reprezentand 1% din valoarea investitiei. "Aceasta ar insemna taxe de peste sase milioane de euro, mai mult decat dublu fata de bugetul actual al Primariei", a precizat primarul.
In plus, Primaria va mai percepe o taxa anuala de 1,45 de euro pentru fiecare metru patrat de teren, ceea ce ar aduce, pentru totalul de 56 de hectare de teren, venituri anuale de 812.000 de euro.
"In Snagov sunt 4.900 de votanti, si pentru ca referendumul sa fie valabil, trebuie sa se prezinte la vot jumatate plus unul dintre ei. In cazul in care se va vota schimbarea categoriei de folosinta a terenului, vom incepe discutiile cu South Pacific si, in 30 de zile de la referendum, incepem procesul de autorizare a proiectului", mai spune Musat Apostol.
George Prelea, presedintele companiei dezvoltatoare, spune ca partea de proiectare a circuitului este finalizata, ea fiind aceeasi in cazul tuturor circuitelor de acest tip din lume.
In afara de pista de 3,8 kilometri, pe care se pot organiza curse de Formula 3, curse si testari de masini, proiectul include si 60.000 de metri patrati de galerii comerciale - inchiriate in principal firmelor de haine si accesorii vestimentare - si 90.000 de metri patrati, care vor fi destinati amenajarii unor showroom-uri auto si mai multor restaurante si cafenele. Va fi construit si un hotel de 140 de camere, clasificat la patru stele.
"Va fi un complex in care barbatii pot veni pentru curse si pentru testarea masinilor, iar femeile isi pot ocupa timpul cu cumparaturi. Vor fi si locuri de joaca pentru copii. Restaurantele si magazinele vor fi, preponderent, italiene. Proiectul va arata identic cu celelalte Grand Prix-uri din lume. Dupa un an de la inceperea lucrarilor, cand circuitul va fi deschis, ne asteptam la incasari anuale de sute de milioane de euro", sustine Prelea.
Nu toti locuitori Snagovului sunt entuziasmati de acest proiect. Fundatia Snagov afirma ca, in cazul celor 56 de hectare de teren, la un pret de circa 20 de euro metrul patrat, ar putea insemna 11,2 milioane de euro, suma care "ar putea fi impartita sau investita in fel si chip de catre cei 4.800 locuitori ai localitatii".
La randul sau, Prelea crede ca proiectul ar aduce in timp beneficii mult mai mari populatiei Snagovului, deoarece acesta ar atrage un numar important de turisti.
Circuite Grand Prix One exista la Viena, Roma, Milano, Barcelona sau Londra. Alaturi de Snagov, in urmatorii ani vor fi amenajate circuite Grand Prix One in Bilbao, Pescara, Singapore, Zagreb, Split, Bangkok, Sidney si Auckland.
Compania South Pacific Group este controlata de trei oameni de afaceri australieni si are in derulare, in diferite stadii de executie, patru proiecte rezidentiale, care vor totaliza 550 de locuinte, in localitatea Tunari, de langa Bucuresti.
Revenit in Romania dupa ce a trait 45 de ani in Australia, George Prelea a fondat compania South Pacific Group, impreuna cu fiul sau Andrew si cu un fost bancher, Richard Garner. La proiectul Grand Prix One participa si Jeffrey Moss, tot un om de afaceri australian.
Scris de: {autor}MFX{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii