A fost inaugurata Gradinita numarul 2 din Valu lui Traian
A fost inaugurata Gradinita numarul 2 din Valu lui Traian
19 Sep, 2006 00:00
ZIUA de Constanta
1564
Marime text
# Primarul localitatii Valu lui Traian, Florin Mitroi, membrii Consiliului local si o mare parte a cetatenilor au participat ieri la festivitatile de receptie a gradinitei * Lucrarea a costat patru miliarde de lei si a fost subventionata de Consiliul local Valu lui Traian
Autoritatile locale din comuna Valu lui Traian, membrii Consiliului local, impreuna cu o mare parte a cetatenilor din cartierul Valea Seaca au inaugurat, ieri, Gradinita nr. 2 . Evenimentul a fost deschis prin oficierea unei slujbe religioase, de catre preotii localitatii. Lucrarea s-a realizat in numai trei luni. Potrivit celor declarate de primarul comunei Valu lui Traian, Florin Mitroi, actiunea a costat aproximativ patru miliarde de lei, bani oferiti de Consiliul local. "Vechiul imobil avea doar trei sali de curs si era lipsit de grupuri sanitare si materiale didactice moderne. Copii de aici aveau nevoie de un climat placut, potrivit noilor reglementari in vigoare", a specificat seful administratiei publice, Florin Mitroi. Mai nou, unitatea dispune de sase sali pentru activitatile didactice, un depozit special pentru produsele oferite prin programul guvernamental "Cornul si laptele", cabinete si grupuri sanitare adecvate micutilor. "A fost inlocuit tot mobilierul, au fost montate usi si ferestre termopan, parchet si gresie", au mentionat cadrele didactice ale gradinitei reabilitate. "Am achizitionat, totodata, si o centrala termica", a mai adaugat primarul Florin Mitroi. In noua cladire invata momentan 130 de copii, insa numarul acestora este in crestere.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii