Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:55 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A pierdut la Tribunal din cauza pledoariei neinspirate? Dumitru Dedu îşi cere în instanţă sporul de vechime

ro

22 Feb, 2011 00:00 2036 Marime text
Mircea_Voda_primar_Dumitru_Dedu_02.jpgPrimarul din Mircea Vodă, Dumitru Dedu, şi-a dat în judecată comuna şi Consiliul Local Mircea Vodă pentru recuperarea sporului de vechime.

Edilul a ales să-şi fundamenteze acţiunea printr-o paralelă la situaţia magistraţilor, viziune care nu i-a ajutat foarte mult în obţinerea sporului de vechime, având în vedere faptul că magistraţii de la Tribunal i-au respins acţiunea, în prezent dosarul fiind pe rolul Curţii de Apel Constanţa, după ce primarul a făcut recurs la refuzul primei instanţe de a-i acorda drepturile băneşti pe care le solicită.

Anul trecut, edilul din Mircea Vodă a înregistrat la Tribunalul Constanţa dosarul nr. 10742/118/2010 prin care a solicitat să se dispună obligarea comunei Mircea Vodă prin primar şi a Consiliului Local Mircea Vodă la plata unor despăgubiri băneşti echivalente valoric cu sporul de vechime, premiul lunar de 2% şi premiul anual ce nu i-au fost acordate, de la data de la care îşi exercită funcţia de primar şi până la data acţiunii şi obligarea la plata acestor drepturi şi pe viitor. În susţinerea acţiunii sale, primarul Dumitru Dedu a arătat, potrivit soluţiei date de Tribunal, că îndeplineşte funcţia de primar al comunei Mircea Vodă şi este remunerat în baza Legii 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, stabilindu-i-se o indemnizaţie lunară fără a se avea în vedere dispoziţiile legii în spiritul şi litera ei. Edilul a susţinut, de asemenea, că în ceea ce priveşte forma de remunerare a demnitarilor, potrivit art. 20 alin. 1 din Legea 154/1998, indemnizaţia este unica formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei şi reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor şi obligaţiilor care se determină în raport cu venitul salarial, iar potrivit art. 39 din Legea 393/2004 privind statutul aleşilor locali durata exercitării mandatului de primar şi de viceprimar se ia în calcul la promovarea şi la acordarea tuturor drepturilor băneşti realizate din aceasta, inclusiv la calcularea şi recalcularea pensiei.

Primarul a susţinut că sporul magistraţilor ar fi discriminatoriu

Aşa cum spuneam anterior, primarul Dumitru Dedu a dat ca exemplu situaţia magistraţilor. "Reclamantul susţine că prin decizia XXXVI/2007 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că magistraţii beneficiază de spor de vechime, iar prin hotărârea Consiliului Naţional de Combatere a Discriminării 170/2006 s-a constat că sporul de vechime al magistraţilor constituie o discriminare faţă de cealaltă categorie de personal ce lucrează în instituţie", se arată în strategia adoptată de edil spre câştigarea procesului, prezentată în decizia Tribunalului. Cu alte cuvinte, primarul a susţinut că, atâta timp cât magistraţii beneficiază de spor de vechime, ar trebui să poată beneficia şi el.

În replică, magistraţii au argumentat că, potrivit Legii nr. 154/1998, persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică au dreptul, pentru activitatea desfăşurată, la o indemnizaţie lunară, aceasta fiind unica formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei, reprezentând baza de calcul pentru stabilirea drepturilor şi obligaţiile care se determină în raport cu venitul salarial. Acest fapt este prevăzut, au arătat magistraţii, şi de art. 57 alin. 5 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale.

La rândul lor, magistraţii i-au dat cu tifla


Magistraţii Tribunalului nu i-au dat dreptate edilului nici în privinţa solicitării de a i se acorda premiul lunar. "Acordarea acestui spor este o facultate pentru angajator (textul prevede că "pot fi acordate premii") şi nu o obligaţie, iar pentru acest beneficiu, legea impune condiţia «participării directe la obţinerea unor rezultate în activitate, apreciate ca valoroase». Or, natura activităţii primarului şi a viceprimarului excede aprecierii unor persoane, alţii decât alegătorii din circumscripţia în care au candidat. Rezultă deci concluzia că primarul şi viceprimarul nu se încadrau, de la bun început, în categoria personalului care ar putea beneficia de premiu lunar", a conchis completul judecătoresc, respingând acţiunea primarului din Mircea Vodă ca nefondată.

Edilul a făcut recurs, înregistrat la Curtea de Apel Constanţa pe 14 decembrie 2010. Un nou termen în acest dosar va avea loc chiar astăzi. Contactat telefonic, primarul Dumitru Dedu a confirmat acţiunea înaintată în instanţă, cât şi faptul că şi viceprimarul comunei i-a urmat gestul. Referitor la faptul că alţi edili au avut câştig de cauză în solicitarea drepturilor băneşti aferente sporului de vechime, Dumitru Dedu a afirmat: "Cred că depinde de judecător".
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii