Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:09 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acoperit de Chiru?! Banias şi-ar putea pierde dreptul de vot

ro

29 Jun, 2011 00:49 2252 Marime text
pdl_chiru_mircea.jpgBiroul Permanent Judeţean al PDL Constanţa i-ar putea retrage senatorului Banias dreptul de vot conferit de funcţia de vicepreşedinte de drept în cadrul acestui for. Motivul: multiplele absenţe cumulate de când a pierdut şefia filialei judeţene

De când a pierdut şefia PDL Constanţa în favoarea lui Gigi Chiru, senatorul Mircea Banias nu a mai participat la şedinţele Biroului Permanent Judeţean.

În mai bine de trei luni de la predarea ştafetei de conducere a organizaţiei judeţene a PDL Constanţa, parlamentarul Banias şi-a făcut apariţia la o singură reuniune a Biroului Permanent Judeţean, însă chiar şi atunci a făcut doar act de prezenţă, plecând grăbit spre alte treburi mai importante.

PDL_Mircea_Banias.jpgE adevărat că nici colegii săi, deputaţii Constantin Chirilă, Maria Stavrositu sau Zanfir Iorguş nu se prea omoară a învârti politica pe plan local, preferând mai mult compania colegilor de partid de la nivel central, însă aceştia, spre deosebire de Banias, au mai fost văzuţi pe la întrunirile de partid. Întrebat de ce lipseşte de la şedinţe colegul său, Gigi Chiru a răspuns fie că a fost anunţat de Banias că se află în nu ştiu ce delegaţie, fie că nu a fost anunţat. De precizat că toţi parlamentarii îndeplinesc în cadrul Biroului Permanent Judeţean funcţia de vicepreşedinte de drept.

Trei absenţe nemotivate, temei de retragere a dreptului de vot

Potrivit art. 4, alin. (1) din Regulament, „absenţa nemotivată a vicepreşedintelui, a secretarului general adjunct sau a secretarului executiv la trei reuniuni consecutive ale Biroului Permanent Judeţean atrage demiterea de drept din funcţie a celui în cauză şi organizarea de alegeri pentru funcţia respectivă". Însă parlamentarii fiind vicepreşedinţi de drept nu pot fi demişi din structura de conducere a organizaţiei judeţene. Surse din PDL Constanţa ne-au declarat însă că, în cazul în care se întrec cu gluma şi nu mai vin deloc la şedinţe, parlamentarilor le poate fi retras dreptul de vot. De altfel, în organizaţiile judeţene din ţară au mai existat astfel de situaţii, cauzate în special de neplata contribuţiei. Sursele noastre au mai spus că parlamentarilor absenteişti, în special lui Mircea Banias, care a făcut vârf la grămadă, li se poate retrage dreptul de vot prin decizie a Biroului Permanent Judeţean, în cazul în care lipsesc nemotivat de la trei şedinţe consecutive.

De ce tace Chiru?

De precizat că am încercat în repetate rânduri să-l contactăm telefonic pe Gigi Chiru pe acest subiect, transmiţându-i chiar şi un mesaj text pe această temă, însă nu ne-a răspuns. O avea preşedintele PDL Constanţa ceva de ascuns sau pur şi simplu face zid în jurul campionului la absenţe Mircea Banias? Am încercat să-i solicităm un punct de vedere pe această temă şi lui Mircea Banias, însă nici el nu a răspuns la telefon.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii