Actiunile Canalelor Navigabile, listate la Bursa de Valori
Actiunile Canalelor Navigabile, listate la Bursa de Valori
03 Aug, 2007 00:00
ZIUA de Constanta
1519
Marime text
Directorul General al Administratiei Canalelor Navigabile (ACN), Sorin Ovidiu Cupsa, a prezentat, ieri, bilantul activitatilor si realizarilor institutiei, pentru prima parte a anului curent.
Sorin Ovidiu Cupsa a anuntat ca Dunarea a inregistrat, miercuri, o scadere de pana la 21 de centimetri, iar, in cursul lunii iulie, cotele apelor Dunarii au avut o evolutie fluctuanta. Cu toate acestea directorul ACN a precizat ca traficul pe Dunare nu a intampinat dificultati. Programul traficului pe Dunare din luna iulie 2006 a fost depasit cu 16%, in acest an. Cupsa a declarat ca institutia pe care o conduce va demara un program de management al documentelor. In acest sens, va fi contactata o firma de consultanta care va stabili sarcinile personalului pentru eliminarea intarzierilor si securizarea documentelor ACN. Directorul general al ACN a adaugat ca, in aceasta saptamana, a fost demarat proiectul de elaborarea a unui studiu pentru introducerea sistemului VTMIS pe canalele navigabile. Obiectivul principal al proiectului il constituie imbunatatirea sigurantei navigatiei si a managementului traficului pe canalele navigabile. RoRis este un serviciu care asigura ca si in alte state din Uniunea Europeana siguranta si eficienta procesului de transport si utilizare a cailor navigabile interioare. Legat de accelerarea procedurii de acordare a despagubirilor pentru cetatenii carora le-au fost preluate imobilele in mod abuziv, Cupsa a declarat ca 5% din actiunile ACN le vor reveni. Pana in acest moment, 80% din actiunile ACN apartineau Ministerului Transporturilor, iar 20% Fondului Proprietatea. Privatizarea a 5% din actiunile detinute de stat reprezinta un proces ce se va derula prin intermediul Bursei de Valori Bucuresti. De asemenea, Cupsa a precizat ca institutia pe care o conduce va concesiona terenurile detinute, pentru 49 de ani, firmelor ce vor dori sa investeasca in zona.Scris de: {autor}Violeta BODOLICA{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii