Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:32 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

"Activitatea consilierilor Aliantei DA a fost prejudiciata de atitudinea dictatoriala a presedintelu

ro

20 Oct, 2004 00:00 594 Marime text

Interviu cu Dan Culetu, vicepresedintele Organizatiei Judetene a Partidului National Liberal si purtatorul de cuvant al Aliantei "Dreptate si Adevar"

Reporter: In ultima perioada, activitatea consilierilor judeteni ai PNL si PD a fost perturbata de majoritatea PSD si chiar de presedintele Consiliului Judetean. Care este atitudinea Aliantei DA cu privire la aceasta situatie?Dan Culetu: Chiar de la inceputul mandatului majoritatea social-democrata din CJ a dorit sa-si impuna vointa, cu ajutorul masinii de vot existente. In repetate randuri am spus ca vom respecta votul cetatenilor exprimat in luna iunie, dar, in acelasi timp, solicitam ca si majoritatea sa respecte dreptul opozitiei de a-si spune cuvantul asupra hotararilor, de a se implica in luarea deciziilor si de a monitoriza eventualele derapaje sau hotarari neadecvate. De cele mai multe ori, atitudinea noastra si luarile noastre de pozitie au fost gresit intelese de majoritatea PSD, nici unul dintre amendamentele propuse pana in prezent nereusind sa fie adoptat. Aceasta dovedeste inca o data maniera mai degraba aferenta unui trecut care trebuie uitat, cand exista numai o vointa si numai maini ridicate. I-as sugera inca o data presedintelui CJC si colegilor din partidul de guvernamant sa inteleaga ca jocul democratic presupune alternativa, schimb de idei si pareri si, mai ales, respectul partenerilor.Reporter: Ce pozitie vor adopta in viitor consilierii judeteni ai Aliantei DA in cadrul sedintelor de Consiliu Judetean?Dan Culetu: Consilierii Aliantei vor fi dispusi intotdeauna sa discute si sa ia in considerare orice hotarare care vine in beneficiul cetatenilor judetului. In schimb, nu vom tolera impunerea de noi taxe, asa cum se incearca in prezent, agresiunea permanenta la adresa institutiilor de cultura si nici intarzierea procesului de privatizare a Regiei Judetene de Apa, un factor deosebit de important al vointei politice a Aliantei. De asemenea, se face mult prea mare uz de impartirea pe criterii politice a sumelor repartizate primariilor de catre CJC si as reitera dorinta noastra de a avea repartitii pe criterii clare si transparenta, astfel incat subiectivismul tipic PSD sa dispara. Este de notorietate faptul ca primarii PNL si PD nu au avut nici macar dreptul sa ia cuvantul pentru a-si sustine punctul de vedere.Reporter: Ce initiative vor avea consilierii Aliantei DA in perioada urmatoare?Dan Culetu: Initiativele se vor manifesta fie prin hotarari initiate de catre consilierii Aliantei, fie prin amendamente la hotararile existente. Astfel, nu am considerat o formalitate participarea la sedinte si nu suntem de acord ca hotararile ce fac obiectul dezbaterii sa treaca numai prin vot, fara a fi supuse unei dezbateri detaliate si atente. La fiecare dintre hotararile supuse la vot, consilierii Aliantei au avut luari de pozitie, insa intotdeauna discutiile au denaturat in acuze politice sau de alta natura, lucru ce nu dorim sa se mai intample.Reporter: Cum se pregateste Alianta "Dreptate si Adevar" pentru alegerile din luna noiembrie?Dan Culetu: Deja motoarele Aliantei sunt turate. La Constanta exista o foarte buna colaborare intre PNL si PD, dovada ca si semnaturile pentru candidatura lui Traian Basescu au fost stranse in foarte scurt timp. La ora actuala echipele mixte sunt deja formate, sefii de zona au structurate clar atributiile si responsabilitatile, relatia cu presa este bine structurata, iar sefii de campanie au intrat deja in actiune, astfel incat singurul lucru care ne ramane de facut este sa fim foarte aproape de oameni si de nevoile lor pentru a face cat mai cunoscut programul Aliantei. In perioada urmatoare vom realiza un tur de forta pentru judetul Constanta, avand in vedere si faptul ca sondajele de ultima ora reliefeaza un trend ascendent al Aliantei. Acest lucru ne face increzatori in ceea ce priveste votul din 28 noiembrie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii