Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:11 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acuzaţii şi jigniri. 30.000 de constănţeni trăiesc cu 1,33 de lei pe zi! Scandal între PSD şi PNL pe tema tichetelor valorice pentru nevoiaşi

ro

03 Nov, 2017 00:00 4551 Marime text
Tichetele valorice acordate de municipalitate persoanelor nevoiaşe sau asistate social au generat un adevărat scandal politic între putere şi opoziţie la Constanţa. Pot beneficia de Programul „Respect“ - tichete valorice în valoare de 40 de lei, acordate de opt ori pe an - constănţenii care se încadrează într-una dintre următoarele categorii: persoane care au calitatea de pensionar sau sunt indemnizate în baza legilor speciale şi ale căror venituri lunare cumulate în sumă netă sunt mai mici sau cel mult egale cu suma de 1.450 de lei; persoane fără niciun venit care împlinesc în anul de referinţă cel puţin vârsta de 60 de ani; persoane cu handicap grav sau accentuat; persoane care beneficiază de venit minim garantat stabilit în baza Legii nr. 416/2001; persoane care au calitatea de reprezentant legal al familiei care beneficiază de alocaţie pentru susţinerea familiei în baza Legii nr. 277/2010, inclusiv soţul sau soţia reprezentantului legal.

Programul se adresează şi altor persoane vulnerabile sau aflate în situaţii de dificultate şi care au împlinit cel puţin vârsta de 18 ani în anul de referinţă. Persoanele beneficiază de tichete valorice numai în baza unei anchete sociale.

PSD îi acuză pe liberali de cinism 

Organizaţia municipală Constanţa a Partidului Social Democrat a condamnat votul consilierilor liberali împotriva acordării tichetelor valorice pentru anul 2018, despre care susţin că denotă un cinism rar întâlnit în orice comunitate civilizată. Votul a avut loc în ultima şedinţă de Consiliu Local Municipal.
 
„Constatăm cu tristeţe că, pentru liberali, categoriile din municipiul Constanţa aflate în situaţii de dificultate sau vulnerabilitate economică şi socială sunt invizibile. Înţelegem că pentru liderii PNL şi aleşii lor locali suma de 40 de lei, valoarea unui tichet, reprezintă banii cotidieni de cafea, însă pentru aproximativ 30.000 de constănţeni constituie un real sprijin în achiziţionarea celor trebuincioase pentru traiul de zi cu zi în decursul unei luni calendaristice“, a precizat organizaţia municipală a PSD Constanţa, condusă de Decebal Făgădău. 
 
Social-democraţii consideră că, „în situaţia în care liberalii ar fi deţinut astăzi majoritatea în Consiliul Local, toate persoanele care se încadrează în Programul «Respect» şi familiile acestora ar fi rămas fără ajutor din partea administraţiei locale pe tot parcursul anului 2018. Acest lucru spune totul despre respectul liberalilor faţă de constănţeni şi arată că votul din anul 2016, care i-a plasat în opoziţie, a fost unul corect“. 

„Programul «Respect» este programul Ruşinii. Ce poţi face cu 1,33 de lei/pe zi?“ 

La rândul lor, liberalii reacţionează prin intermediul preşedintelui organizaţiei municipale, George Muhscină, care propune ca „liderii PSD Constanţa să renunţe la lefurile de mii de euro din bani publici, pentru a-i ajuta în mod real pe beneficiarii Programului «Respect»“.
 
Preşedintele organizaţiei municipale Constanţa critică acest program, pe care îl consideră, alături de consilierii liberali, o ruşine pentru beneficiari. „Pentru că am fost provocaţi de Primăria PSD, am hotărât să punem reflectorul pe aşa-zisul Program «Respect», care, în opinia noastră, este un program al ruşinii, conceput cu cinism electoral doar pentru a scoate ochii unor oameni amărâţi cu 1,33 de lei pe zi!“, afirmă George Muhscină. 
 
În opinia consilierul judeţean liberal George Muhscină, „Partidul Naţional Liberal este totalmente de acord ca aceşti oameni, aflaţi în situaţii de dificultate, să fie ajutaţi în mod real. Primăria Constanţa alocă un buget de circa 14 milioane de lei pentru aproximativ 30.000 de beneficiari identificaţi. Ce le oferă acestor oameni? 40 de lei/lună, adică nici mai mult, nici mai puţin de 1,33 de lei/zi. PSD are tupeul să laude o măsură care totalizează 1,33 de lei pe zi pentru oamenii necăjiţi! Este absurd şi sper că devine clar că cinica electorală este pusă în dreptul aşa-zişilor socialişti, adaug eu, de caviar din PSD Constanţa“.
 
În continuarea poziţiei lor, liberalii fac câteva comparaţii simple, care arată dimensiunea acestui „ajutor“ pe care PSD îl foloseşte drept argument electoral.
1.  Indemnizaţia primarului PSD este de 13.050 de lei/lună, adică 435 de lei/zi, beneficiarii „Respect“ primesc 1,33 de lei/zi.
2.   Alocaţia de hrană pentru deţinuţi este de 120 de lei/30 de zile, beneficiarii „Respect“ primesc 40 de lei pe diversele tranşe stabilite prin HCL. 

3.  Primăria Constanţa plăteşte 4 lei/zi (fără TVA) pentru hrana unui câine fără adăpost. De trei ori mai mult decât pentru un beneficiar al Programului „Respect“!
 
În final, liberalii îi transmit un mesaj primarului Decebal Făgădău, în calitate de reprezentant al PSD Constanţa, dar şi conducerii partidului: „Pe banii altora este uşor să faci pomeni, dar nici măcar pe acelea nu le faceţi cum trebuie. Vă bateţi joc!“
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii