Adio politicienilor expirati!
Adio politicienilor expirati!
01 Mar, 2004 00:00
ZIUA de Constanta
881
Marime text
URR crede in reusita sa la alegerile locale
Uniunea pentru Reconstructia Romaniei va contesta inregistrarea partidului lui Petre Roman * Tinerii din URR cred ca fostul prim-ministru Petre Roman este un politician expirat
Aflat in turneu electoral, presedintele partidului Uniunea pentru Reconstructia Romaniei, Cosmin Alexandru, a prezentat obiectivele pentru alegerile locale si modul de alcatuire a listelor de candidati. Cosmin Alexandru a spus ca zilele trecute, la Arad, a avut loc o intalnire cu membri ai tuturor organizatiilor locale ale URR din tara, in cadrul careia s-au stabilit strategia partidului si oferta electorala pentru "locale". Conform celor declarate de liderul constantean al URR, Ghiursel Amet, la Arad s-a luat o decizie referitoare la orasele in care partidul va avea liste proprii. "Vor fi si orase in care URR nu va avea liste de candidati pentru alegerile locale. Organizatiile URR din marile orase care vor spune ca nu sunt pregatite sa depuna liste proprii pentru consiliile locale si judetene sau sa-si desemneze candidati la functia de primar trebuie sa ajute celelalte organizatii implicate in batalia electorala", a mai adaugat liderul URR. In ceea ce priveste obiectivul pentru alegerile generale, liderul URR a spus: "Suntem o formatiune politica tanara si de aceea, pentru 2004, ne propunem sa intram in Parlament". Ca formatiune politica de centru-dreapta, URR este deschisa spre aliante electorale cu alte partide politice, chit ca nu au aceeasi doctrina. "Este exclusa o alianta electorala cu PSD sau PRM. In rest, vom purta discutii cu personalitatile locale, fie ca sunt independente sau inscrise intr-un partid politic, si daca impartasesc principiile noastre, le vom sprijini in cursa pentru postul de primar al respectivului oras. In schimb, noi vom oferi niste consilieri locali competenti, care sa colaboreze foarte bine cu edilul-sef", a spus Amet. Aflat intr-un conflict mai vechi cu Petre Roman, pe tema siglei Fortei Democrate, liderul URR a facut cateva declaratii despre siglele celor doua formatiuni: "Ceea ce face URR este o vesnica sursa de inspiratie, dar de aceasta data FD a sarit calul. Intre sursa de inspiratie si copiat este o mare diferenta. De aceea, vom contesta la Tribunalul Bucuresti inscrierea Fortei Democrate cu actuala sigla, mai ales ca atat casa, cat si culorile sunt asemanatoare". Amet a aratat ca membrii de partid ai URR au luat-o de jos. "Nu avem personalitati si oameni expirati". Intrebat la cine se refera, liderul URR a spus: "Cel mai bun exemplu de politician expirat este Petre Roman. A cerut votul popular si a primit unu sau doi la suta. Credeam ca atunci lucrurile au fost clare pentru el. Asta inseamna un politician expirat". Liderul URR Constanta considera ca a venit vremea schimbarii generatiilor in politica romaneasca: "Cred ca alegatorii s-au saturat de tot felul de vedete politice retusate si prezentate intr-o alta lumina. Partidul nostru este primul exemplu in acest sens. Nu avem nici o personalitate expirata. Daca toate partidele ar face la fel, altfel ar arata politica romaneasca".Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii