Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:55 08 01 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alegeri pentru primari in 34 de localitati

ro

17 Jun, 2004 00:00 740 Marime text

Pentru turul doi se vor tipari aproape 200.000 de buletine de vot

Pentru cetatenii din 34 de localitati ale judetului Constanta alegerile locale sunt departe de a se fi incheiat. Urmeaza un al doilea tur de scrutin, la care misiunea locuitorilor va fi, de aceasta data, mult mai usoara. Nu vor mai avea de ce sa se gandeasca prea mult care dintre candidatii sustinuti de formatiunile politice merita votul lor, pentru ca pe buletinele de vot vor aparea doar doua nume de pretendenti la fotoliile de primar. Dar pana la alegeri mai sunt cateva zile si trebuie depasite anumite etape. Unul dintre principalii factori este Prefectura Constanta, institutia care trebuie sa emita comanda pentru tiparirea buletinelor de vot. De sub tipar trebuie sa iasa 196.800 de formulare ce vor ajunge in localitatile in care nu s-a reusit desemnarea primarilor la scrutinul din 6 iunie. Daca si aceasta etapa va fi depasita, urmeaza ca membrii Biroului Electoral Judetean sa verifice, pe baza cate unui exemplar din fiecare tiraj, daca s-au respectat modelele aprobate de birourile electorale de circumscriptie. Daca nu se semnaleaza nici un fel de probleme la acest capitol, buletinele de vot vor fi gata sa fie distribuite in teritoriu. Chiar ieri, un reprezentant al Prefecturii Constanta, institutia ce are responsabilitatea organizarii alegerilor, sustinea ca buletinele de vot vor fi distribuite vineri birourilor de circumscriptii. Se pare, insa, ca exista probleme de comunicare intre institutia mai sus-amintita si Biroul Electoral Judetean. Prefectura nu a tinut cont de hotararea Biroului Electoral Central, in care se precizeaza ca distribuirea buletinelor de vot se va efectua sambata, in preziua desfasurarii alegerilor. Cum forul suveran este Biroul Electoral Central, toata lumea trebuie sa se conformeze. Nu exista probleme nici in ceea ce priveste autocolantele ce vor fi aplicate pe cartile de identitate ale alegatorilor care se vor prezenta duminica la urne. De la Bucuresti vor sosi peste 100.000 de timbre ce vor face dovada faptului ca posesorul actului de identitate a votat. In ceea ce priveste consiliile locale, Prefectura s-a grabit sa-i valideze pe noii alesi in 23 de localitati, si aceasta pentru a respecta termenul prevazut de lege conform caruia consiliile locale trebuie validate in termen de 20 de zile de la data anuntarii rezultatului alegerilor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii