Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:37 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alegerile de la organizaţia municipală, bătute în cuie - 5 noiembrie CODA lui Mihai Petre face alegerile la PDL municipiu

ro

22 Oct, 2011 01:00 1769 Marime text
08_alageri.jpgDemocrat-liberalii reuniţi ieri în şedinţa de Birou Permanent Judeţean au decis, fără prea multe contre, ca data la care vor avea loc alegerile pentru desemnarea unei structuri legitime de conducere a PDL Municipiu să fie 5 noiembrie, în locul datei de 6 noiembrie care fusese avansată iniţial de liderul PDL Gigi Chiru şi care ar fi coincis cu organizarea referendumului la nivelul judeţului Constanţa.

Liderul PDL Gigi Chiru spune că motivul real pentru care au fost amânate alegerile a fost legat de faptul că pe 6 noiembrie sala Casei de Cultură Constanţa este ocupată cu un concert, dar şi de faptul că în aceeaşi zi sunt alegeri în Comisia de Educaţie la nivel central. Faţă de alegerile precedente, când numărul delegaţilor din OSV-uri era de 500, acum numărul lor a fost mărit la 600. „De luni, aşteptăm candidaturile. Deocamdată, îşi manifestaseră interesul trei candidaţi: Maria Stavrositu, Florian Constantin şi Constantin Chirilă, însă ultimii doi nu şi-au mai manifestat interesul în ultima perioadă", a mai spus Chiru. În ceea ce priveşte Comisia de Organizare şi Desfăşurare a Alegerilor, subiect care a ţinut prima pagină multe zile la rând, într-un final s-a decis ca structura care se va ocupa de organizarea acestora să fie cea condusă de Mihai Petre. Şi Maria Stavrositu avea propria CODA, din care făcea parte Elena Buhaiev, Mioara Sorescu, Ionuţ Cealera, Nicolae Ciucă şi Petrică Georgescu. Pe această temă au fost ample discuţii, Stavrositu susţinând că cea care va organiza alegerile este CODA instituită la nivelul organizaţiei municipale.

Surprinzător sau nu, ieri, Maria Stavrositu, prezentă şi ea la şedinţa BPJ, a fost total de acord ca această comisie să fie cea care se va ocupa de organizare. De altfel, existau zvonuri care spuneau că Stavrositu nu va putea candida la alegerile pentru şefia organizaţiei municipale în condiţiile în care CODA pe care o formase ea va fi cea care va organiza alegerile. CODA condusă de Mihai Petre se va întruni la începutul săptămânii viitoare, iar primele măsuri vor fi legate de recalcularea numărului de repezentanţi pe fiecare colegiu uninominal, care s-a modificat odată cu mărirea la 600.

Cât despre candidatul pe care liderul de la judeţ îl susţine pentru la municipiu, acesta a refuzat să se pronunţe, fâstâcindu-se şi spunând că la momentul potrivit îşi va arăta afinitatea politică faţă de unul dintre cei care îşi vor depune candidatura. Chiru mai spune că se aşteaptă la alegeri statutare, care „să susţină proiectul cu care a câştigat alegerile la judeţ". Având în vedere ultimele încercări ale organizaţiei judeţene pentru a organiza statutar şi fără probleme alegerile de la municipiu, este greu de demonstrat acum, cu două săptămâni înainte de alegeri, că am putea avea garanţia unor alegeri care vor avea şi o finalitate. Statutară.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii