Alianta Geoana-Mazare si jitia tradatoare Cum a ajuns Bratianu deputat PSD de Constanta
Alianta Geoana-Mazare si jitia tradatoare: Cum a ajuns Bratianu deputat PSD de Constanta


Deputatul şi-a pus mandatul în pericol în
momentul în care a încercat să se folosească de politică pentru a-şi
îndeplini
nişte dorinţe din viaţa profesională. În schimbul unor funcţii acordate
pe
criterii politice pentru persoanele din Sindicatul Angajaţilor din
Poştă, al
cărui preşedinte este, Brătianu a negociat o trecere la PDL. „Manevra" a
fost
dejucată de şeful de la PSD, care s-a supărat pe el şi l-a trecut pe
lista
neagră. Lucian Băluţ, noul preşedinte al organizaţiei municipale a PSD, a
povestit cum a ajuns Matei Brătianu să devină deputat de Constanţa. „Eu
cred că
negocierea locurilor pentru Parlament s-a făcut între preşedinţi, adică
între
Mazăre şi Geoană (n.r. Mircea Geoană la acea dată fiind preşedintele
PSD). Cred
că s-a dat un telefon de la Bucureşti şi Brătianu a fost candidat pentru
Camera
Deputaţilor. Eu ar fi trebuit să candidez, de fapt, în colegiul 7 şi el
mi-a
luat mie locul", a declarat Lucian Băluţ. Pe de altă parte, preşedintele
municipal PSD crede că Brătianu nu va părăsi partidul, pentru că acest
lucru nu
va fi în beneficiul nimănui. „Matei Brătianu trebuie să conştientizeze
faptul
că l-au votat constănţenii din colegiul 7, nu angajaţii de la Poştă. Nu
este
bine pentru el să se folosească de armele politice pentru a obţine
foloase în
carieră. Sunt de acord cu ceea ce a spus Mazăre şi eu aş adăuga că
trebuie să
ne bazăm pe toate cele şapte voturi din Parlament, cei cinci deputaţi şi
doi
senatori, în cazul votării anumitor proiecte, nu să existe suspiciuni.
Dar
Mazăre a discutat cu Brătianu şi cred că nu mai pleacă din PSD", a mai
adăugat
Lucian Băluţ.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp