Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:55 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aliatii acuza Primaria de obstructionare a campaniei electorale

ro

08 Nov, 2004 00:00 598 Marime text
Copresedintele Aliantei "Dreptate si Adevar" Constanta, Puiu Hasotti, a anuntat, ieri, in cadrul unei conferinte de presa, ca Primaria municipiului Constanta a refuzat instalarea unui numar de corturi prin care candidatii Aliantei pentru Parlament sa isi poata desfasura campania electorala. "Conform prevederilor Legii electorale am solicitat Primariei Constanta sa instalam mai multe corturi pe raza municipiului prin care, cu ajutorul membrilor Organizatiei de tineret a PNL, sa distribuim materiale electorale. Aceasta solicitare a noastra a fost refuzata de catre conducerea primariei, fara nici un motiv. In acest context, suntem obstructionati sa ne desfasuram in bune conditii campania electorala", a declarat Hasotti. La randul sau, presedintele filialei PD Constanta, Stelian Dutu, a catalogat acest refuz drept "o atitudine contrara prevederilor legale care are loc in cadrul unei campanii electorale murdare practicata de PSD". Totodata, Dutu a anuntat ca detine informatii conform carora "in cursul alegerilor generale se vor folosi, la fel ca in alegerile din luna iunie, pomenile electorale si se va incerca fraudarea scrutinului". In opinia lui Dutu, frauda electorala va fi pusa la cale prin intermediul presedintilor si loctiitorilor de birouri electorale "care vor face parte din anturajul PSD".Pentru a face cunoscut programul de guvernare a Aliantei D.A. PNL-PD, filiala constanteana a Aliantei a demarat zilele trecute "caruselul electoral". Astfel, in ultimele doua zile, sase echipe formate din candidatii ADA la alegerile din luna noiembrie s-au deplasat in mai multe zone ale orasului, dar si in principalele localitati din judet.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii