Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:52 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ambasadorul Norvegiei, în vizită la Cumpăna

ro

27 Nov, 2010 01:53 1895 Marime text
Cumpana_Mariana_Gaju_02.jpgComuna Cumpăna va primi luni vizita ambasadorului Norvegiei în România, Øystein Hovdkinn.

Vizita oficialului Norvegiei este ocazionată de proiectul RO0026 „Extinderea reţelei de canalizare, reabilitarea conductei de refulare până la staţia de epurare Constanţa Sud şi rezolvarea problemelor legate de apele uzate", derulat de către autoritatea locală din Cumpăna. Potrivit primarului Mariana Gâju, ambasadorul Norvegiei va fi însoţit de delegaţia Mecanismului Financiar SEE, din cadrul Ambasadei Norvegiei, formată din Hilde Berit Eide - şef adjunct de misiune şi Diana Săcărea - ofiţer SEE şi Comercial, care se deplasează la Cumpăna în scopul verificării stadiului implementării proiectului. De precizat că administraţia locală din Cumpăna are în derulare acest proiect, susţinut printr-un grant oferit de Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European/EEA Grants, din 30 aprilie 2009. Prin acest proiect se va realiza construcţia a 23,8 km reţea de canalizare pe raza comunei Cumpăna, construcţia a două staţii de ape uzate şi construcţia a două staţii de pompare ape pluviale, instruirea pentru personalul implicat în exploatarea investiţiei, dar şi promovarea proiectului. Până la acest moment, proiectul este realizat în proporţie de 35%. „Suntem onoraţi de această vizită în comuna Cumpăna, având în vedere importanţa deosebită a proiectului, care va asigura o infrastructură modernă în domeniul gestionării apelor menajere şi al protecţiei mediului, îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi va avea un impact pozitiv asupra sănătăţii populaţiei", a precizat primarul Mariana Gâju prin intermediul unui comunicat de presă. Valoarea investiţiei este de 3.559.590 euro, asigurând canalizare pe 47 de străzi din cele 157 existente. Beneficiarii sunt 1.237 de gospodării şi patru societăţi comerciale.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii