Amendamente preluate de deputatul Maria Stavrositu, in Legea Educatiei
Amendamente preluate de deputatul Maria Stavrositu, in Legea EducatieiDeputatul democrat-liberal a precizat că este vorba de aproximativ 30 de amendamente care au fost incluse în dezbaterile pe tema noii legi a educaţiei. Unul dintre amendamentele care face parte din noua formă a Legii educaţiei vizează modificarea structurii consiliului de administraţie al unei unităţi de învăţământ. Dacă în forma venită de la Guvern, CA-ul era format din o treime cadre didactice, o treime administraţie locală şi o treime reprezentanţi ai părinţilor, graţie intervenţiei facilitate de deputatul constănţean, noua structură va cuprinde 50% profesori şi 50% reprezentanţi ai administraţiilor locale, părinţi şi elevi. Un alt amendament face referire la titularii din sistemul de învăţământ. „Sunt coautor la mai mult de 30 de amendamente. Dezbaterile la Legea Educaţiei au fost foarte intense, iar noua formă a ei va armoniza sistemul de educaţie. Acesta este un prim pas de însănătoşire a societăţii", a mai precizat deputatul constănţean.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp