Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
09:54 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Amendamentele PSD, organizația municipiului Constanța pentru bugetul anului 2022

ro

09 Feb, 2022 00:00 3084 Marime text
  • Consiliul local al municipiului Constanţa se reunește în şedinţă extraordinară, vineri, 11 februarie 2022, la ora 10.00
  • PSD, organizația municipiului Constanța, prin intermediul consilierilor locale, vor solicita cu prilejul adoptării proiectului de buget, să se aloce sumele necesare pentru: asigurarea continuității activității Pavilioanelor și Cluburilor de recreere pentru seniori pe întreaga perioadă a anului calendaristic; acordarea unui pachet pentru nou născuți, denumit Bebe Trusou; crearea unor Centre Comunitare de Permanență (Servicii medicale, Ambulanță, Poliție Locală) în cartierele din municipiul Constanța
  • Aleșii locali de la PSD spun că vor întreprinde demersuri și pentru demararea de proiecte ce vizează amenajarea unei parcări subterane, crearea unui parc nou, pe o suprafață de aprox. 3200 mp, amenajarea a două grădini publice, amenajarea unei parcări publice cu suprafața de peste 2000 mp, reabilitarea și amenajarea Catacombelor din municipiul Constanța
 

 
Consiliul local al municipiului Constanţa se reunește în şedinţă extraordinară, vineri, 11 februarie 2022, la ora 10.00.
Ședința se va desfășura prin mijloace electronice, printr-o platformă online de videoconferință.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                     
Pe ordinea de zi se află proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului local pe anul 2022 - inițiator primar Vergil Chițac.

Echipa organizației municipale a PSD Constanța s-a reunit recent într-o ședință de lucru ce a vizat îmbunătățirea proiectului pentru Bugetul Local al Municipiului Constanța.

Social-democrații susțin că discuțiile au fost complexe, deoarece de acest proiect depinde bunăstarea constănțenilor pe termen scurt, mediu și lung.

PSD, organizația municipiului Constanța, prin intermediul consilierilor locale, vor solicita cu prilejul adoptării proiectului de buget, să se aloce sumele necesare pentru: asigurarea continuității activității Pavilioanelor și Cluburilor de recreere pentru seniori pe întreaga perioadă a anului calendaristic; acordarea unui pachet pentru nou născuți, denumit Bebe Trusou; crearea unor Centre Comunitare de Permanență (Servicii medicale, Ambulanță, Poliție Locală) în cartierele din municipiul Constanța.

Aleșii locali de la PSD spun că vor întreprinde demersuri și pentru demararea de proiecte ce vizează amenajarea unei parcări subterane, crearea unui parc nou, pe o suprafață de aprox. 3200 mp, amenajarea a două grădini publice, amenajarea unei parcări publice cu suprafața de peste 2000 mp, reabilitarea și amenajarea Catacombelor din municipiul Constanța.
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și:

Ce au decis magistrații de la Tribunalul Constanța în dosarul privind excluderea din PSD Hârșova a lui Marian Paștea ?


foto: Facebook/psdjudetulconstanta
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii