AP condamna duplicitatea afisata de PSD si PRM
AP condamna duplicitatea afisata de PSD si PRMS-a incheiat evaluarea activitatii organizatiilor Actiunii Populare
Concluzia acestor intalniri demonstreaza, in opinia presedintelui organizatiei judetene a AP, Max Badin, ca politica din mediul rural se scalda intr-un mediu apatic, datorita procesului alambicat prin care trece politica romaneasca, in ansamblul ei, si lipsei de incredere a oamenilor in partide si politicieni
Conducerea filialei judetene a Actiunii Populare a continuat seria intalnirilor cu presedintii de organizatii din judet. La inceputul acestei saptamani au fost convocati la sedinta de bilant si responsabilii politici din localitatile Navodari, Crucea, Costinesti, Lumina, Nicolae Balcescu si Agigea. Concluzia acestor intalniri demonstreaza, in opinia presedintelui interimar al organizatiei judetene a AP, Max Badin, ca politica din mediul rural se scalda intr-un mediu apatic. "Aceasta caracteristica a politicii rurale se datoreaza, in mare parte, procesului alambicat prin care trece politica romaneasca, in ansamblul ei, si consecinta imediata este lipsa de incredere a oamenilor in partide si politicieni", considera reprezentantul AP. In acest context, Badin a precizat ca Actiunea Populara nu-si propune sa devina un partid de masa, care sa nu-si poata tine promisiunile fata de membri si simpatizanti, nu doreste atragerea cu orice pret a unor politicieni de alte coloraturi, in schimb isi propune sa-i determine pe cetateni sa se prezinte la vot si astfel, prin eliminarea absenteismului in masa, situatia politica sa se schimbe in tara noastra, dar si pe plan local.Presedintele AP s-a intalnit cu parlamentari crestin-democrati germani
Presedintele Actiunii Populare, Emil Constantinescu, a avut in aceasta saptamana, la sediul AP, o intalnire cu o delegatie de parlamentari crestin-democrati germani, carora le-a prezentat stadiul dezvoltarii AP si programele aflate in desfasurare. "In cadrul intalnirii, Constantinescu a accentuat procesul de reunire a partidelor populare romanesti in cadrul Actiunii Populare, prin unificarile realizate cu Uniunea Democrat Crestina (UDC) si Partidul Popular Crestin (PPC)", sustine vicepresedintele la nivel central al AP, Max Badin. Parlamentarii crestin-democrati germani au impartit din experienta CDU si au subliniat importanta construirii unui partid popular puternic in Romania.AP ii cere liderului PRM sa spuna public de unde are bani pentru campanie
Actiunea Populara (AP) ii solicita presedintelui PRM, Corneliu Vadim Tudor, sa faca publica provenienta uriaselor sume pentru plata contractului cu o firma israeliana de publicitate pentru campania sa electorala. "O campanie derulata de una dintre firmele cele mai faimoase din lume (n.r. -Arad Communications) si avand ca obiectiv alegerea ca presedinte al Romaniei a lui Vadim presupune costuri enorme, de cel putin un milion de dolari, suma pe care liderul PRM, care face caz in permanenta de saracia partidului, nu are cum sa o acopere", sustin reprezentantii Actiunii Populare. Popularii mentioneaza si incompatibilitatea ideologica dintre israelieni si Corneliu Vadim Tudor, "cunoscut pentru manifestarile sale antisemite". AP considera ca "PSD are tot interesul ca Vadim Tudor sa ajunga in turul al doilea al prezidentialelor", deoarece liderul PRM "ar fi o prada usoara pentru Adrian Nastase, in comparatie cu candidatii opozitiei democrate".Conducerea Actiunii Populare considera ca opinia publica are dreptul sa stie de unde are presedintele PRM atatia bani pentru finantarea campaniei electorale. "De aceea, ii cerem lui Vadim Tudor sa spuna daca a primit banii de la PSD si, daca nu, sa justifice public provenienta uriaselor sume pentru plata contractului cu firma israeliana de publicitate", precizeaza reprezentantii AP. Vicepresedintele partidului, Max Badin, considera drept o certitudine complicitatea intre PSD si PRM, avand in vedere colaborarea indelungata intre membrii celor doua partide, ca si sustinerea permanenta acordata de PSD lui Vadim Tudor. "Faptul ca reprezentantii PSD in Colegiul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii au sechestrat dosarul referitor la Vadim Tudor, pentru ca relatia liderului PRM cu Securitatea sa nu poata fi lamurita, este doar ultima dintre probele care demonstreaza ca legaturile dintre cele doua partide sunt indestructibile", a declarat vicepresedintele popularilor. Vizavi de scandalul produs in plan local, in localitatea Mereni, intre consilierul PRM Stefan Radulescu si consilierii PSD, Badin sustine ca se va adeveri inca o data complicitatea celor doua formatiuni si in scurt timp actorii scandalului isi vor da mana. Totodata, Badin a infirmat zvonul aruncat de presedintele PRM Constanta, Radu Comanici, potrivit caruia consilierul Radulescu ar fi in negocieri cu Actiunea Populara. "Este real faptul ca am discutat cu acest consilier pe care-l cunosc ca un om asezat, insa intr-un alt context. Mi-a inmanat un dosar in legatura cu niste fraude produse in localitate, caruia atat Comanici, cat si Vadim nu i-au gasit nici o rezolvare. Cert este ca, in afara consilierului Radulescu, fostele organizatii PRM din Mereni si Baraganu au intrat in AP. Spun "fostele" deoarece am inteles ca PRM s-a miscat destul de repede si a constituit acum alte organizatii. De asemenea, nu pot omite faptul ca presedintele Radu Comanici a facut presiuni si a lansat amenintari la adresa celor care au decis sa intre in partidul nostru", a conchis liderul judetean Max Badin.In Constanta, este incalcata Legea partidelor politice
Faptul ca, in cadrul ultimei sedinte de Consiliu local, o alta formatiune politica cu reprezentare locala a primit un sediu nou ii determina pe membrii AP sa considere ca, in Constanta, este incalcata Legea partidelor politice. "Ma bucur ca PUR a primit un sediu nou, insa nu inteleg de ce unora li se aproba cererile, iar altii nu sunt luati in seama. Noi am facut tot felul de adrese pentru alocarea unui sediu, insa consilierii locali nu vor sa auda de asa ceva. E drept ca ne-am descurcat pe cont propriu, insa faptul ca nu ne sunt luate in seama solicitarile denota ca deranjam foarte tare prin pozitiile noastre", apreciaza conducerea Actiunii Populare, filiala Constanta.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp