Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:49 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

AP va absorbi Federatia Ecologista din Romania

ro

29 Jan, 2004 00:00 1491 Marime text

Unde-s doi, puterea creste

La sfarsitul saptamanii, Consiliul National AP se va intruni pentru a aproba unificarea prin absorbtie cu FER * Presedintele FER, Alexandru Ionescu, a devenit vicepresedinte al AP * Liderul local al AP, Max Badin, este nemultumit de criza prin care trece Romania, generata de mai-marii PSD * Badin declara ca formatiunea detine liste intregi de "pagubiti ai partidului de guvernamant"

La inceputul acestei saptamani, filiala constanteana a Actiunii Populare a primit vizita liderului Federatiei Ecologiste din Romania, Alexandru Ionescu. Presedintele ecologist s-a aflat la Constanta pentru a perfecta protocolul de colaborare de pe plan local dintre cele doua formatiuni, precum si pentru a negocia posturile pe care ecologistii le vor avea pe listele AP in alegerile locale din luna iunie. Cu privire la perfectarea colaborarii dintre AP si FER, liderul local al Actiunii Populare, Max Badin, a declarat ieri, intr-o conferinta de presa, ca la sfarsitul acestei saptamani va avea loc la Bucuresti Congresul National al AP, in cadrul caruia se va aproba unificarea prin absorbtie cu Federatia Ecologista din Romania. "In urma discutiilor purtate, liderul FER, Alexandru Ionescu, a devenit vicepresedinte la nivel central al AP, iar presedintele FER Constanta a fost numit si el vicepresedinte AP la nivel judetean", a declarat Max Badin. El a mai afirmat ca, impreuna cu ecologistii, fortele populare vor deveni mult mai puternice in alegerile locale in asa fel incat Actiunea Populara sa ajunga in Parlament dupa alegerile generale. In plan local, de aproximativ doua luni, conducerile celor doua formatiuni realizeaza o monitorizare comuna a filialelor din judet, in vederea desemnarii celor mai potriviti oameni pentru listele electorale. Pana in prezent, AP Constanta a realizat filiale in mai mult de 60% din localitatile judetului si, in maxim doua saptamani, va anunta candidatii formatiunii pentru functiile de primar si consilieri.

PSD Constanta, un "grup gonflat artificial"

Prezent la conferinta, vicepresedintele local AP, Constantin Panzaru, s-a aratat revoltat de principiile dupa care actioneaza liderii partidului de guvernamant. "PSD este un grup gonflat artificial si, in acest moment, a ajuns la punctul de masa critica", a declarat Panzaru. In opinia vicepresedintelui AP, principiul care guverneaza dezvoltarea prin gonflare a Partidului Social Democrat este racolarea primarilor de alta culoare politica prin mijloace de forta. "Primarii care nu apartin partidului de guvernamant sunt convinsi de PSD prin mai multe metode, in principal prin realizarea unor anchete care ii incrimineaza sau prin limitarea accesului la banii publici", a mai spus Panzaru. Aceste tertipuri la care apeleaza PSD au fost aplicate si la nivelul judetului Constanta, fapt demonstrat si de numarul destul de mare al primarilor PNL, PUR sau PD care au trecut la partidul de guvernamant. La randul sau, liderul local al AP a precizat ca situatia in care se afla filiala constanteana a PSD este una "normala, care inseamna inceputul sfarsitului pentru Partidul Social Democrat". Mai mult, Max Badin a amendat starea critica in care se afla Romania, de criza fiind responsabili numai oamenii din PSD.

AP cere situatia retrocedarilor din judet

De asemenea, liderul popular constantean a acuzat Guvernul ca nu se preocupa de adevaratele probleme cu care se confrunta cetateanul de rand al Romaniei, afirmand ca "la ora actuala AP are liste intregi de cetateni pacaliti de cei pe care ii vedem zilnic la televizor". Pentru a veni in ajutorul oamenilor pacaliti de modul in care PSD a aplicat diferitele legi, si in principal Legea 10/2001, Badin a anuntat ca AP a luat hotararea ca in fiecare localitate sa se infiinteze "liste ale pagubitilor PSD", unde sa se inscrie "cei care au cerut sa li se restituie terenuri sau case nationalizate de regimul comunist si nu au fost ascultati, iar noi le vom prezenta cazul institutiilor nationale sau internationale, pentru a le rezolva problema". Max Badin a mentionat ca, in cursul zilei de ieri, urma sa ceara Prefecturii Constanta situatia retrocedarilor de la nivelul judetului.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii