APD sustine ca turul doi al scrutinului a fost "improvizat"
APD sustine ca turul doi al scrutinului a fost "improvizat"Reprezentantii Asociatiei Pro Democratia sunt de parere ca nivelul fraudelor de duminica a fost mai mic decat in primul tur al alegerilor, insa scrutinul din 12 decembrie a fost "defectuos organizat" * Asociatia a acuzat lipsa de organizare, slaba instruire a membrilor birourilor sectiilor de votare si implicarea unor reprezentanti ai autoritatilor locale in derularea procesului electoral * APD va realiza demersurile necesare pentru ca toate cazurile semnalate privind neregularitatile produse pe parcursul celor doua tururi de scrutin sa fie investigate
Nivelul fraudelor de la cel de-al doilea tur al alegerilor a fost mai mic decat la primul, insa si in 12 decembrie au existat incidente, sustin reprezentantii Asociatiei Pro Democratia, care califica scrutinul de duminica drept unul "improvizat" si "defectuos organizat" in multe dintre judete. Chiar daca, in opinia reprezentantilor Asociatiei Pro Democratia, alegerile de duminica nu au fost nici absolut corecte, nici absolut libere, organizatia a consemnat mult mai putine sesizari din partea observatorilor APD, decat la primul tur de scrutin.Membrii APD au acuzat lipsa de organizare, slaba instruire a membrilor birourilor sectiilor de votare si implicarea unor reprezentanti ai autoritatilor locale in derularea procesului electoral in ziua votarii. Acestia sustin ca si in cel de-al doilea tur al alegerilor prezidentiale, primarii, viceprimarii si consilierii locali s-au implicat in mod nepermis in procesul de votare, in special in mediul rural. Tot primarii si viceprimarii s-au aflat, in multe dintre localitati, in fruntea grupurilor care au organizat transportul alegatorilor la sectiile de votare, aceasta practica fiind insotita si de mituirea electoratului.In perioada urmatoare, APD va realiza toate demersurile necesare pentru ca toate cazurile semnalate privind neregularitatile produse pe parcursul celor doua tururi de scrutin sa fie investigate. In acest sens, reprezentantii Asociatiei Pro Democratia vor demara verificarea listelor permanente si speciale cu alegatorii care au votat pe 28 noiembrie si 12 decembrie, pentru identificarea celor care au votat de mai multe ori, dar mai ales a celor care i-au organizat si implicat in activitati de "turism electoral".Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp