Apel către cei ce o pot ajuta pe Maria
Apel către cei ce o pot ajuta pe Maria
24 Nov, 2008 02:36
ZIUA de Constanta
1194
Marime text
Gigi Chiru, candidatul PD-L în Colegiul Uninominal nr. 6, pentru Camera Deputaţilor, a întins o mână de ajutor unui copil bolnav de leucemie.
Prin intermediul unui comunicat de presă, democrat-liberalul a adresat rugămintea ca gestul să fie privit ca unul umanitar, fără vreo conotaţie electorală sau politică, satul Poiana nefiind nici măcar arondat Colegiului nr. 6, pentru Camera Deputaţilor, unde candidează Gigi Chiru. „Ne-am bucura dacă şi alţi oameni politici, candidaţi sau nu la o funcţie în Parlamentul României, indiferent de partidul politic din care fac parte, ar urma exemplul pedelistului Gigi Chiru şi ar oferi astfel o şansă la viaţă acestei fetiţe“, se arată într-un comunicat de presă al PD-L.
Democrat-liberalul s-a deplasat la domiciliul fetiţei Maria Cristina Maican, în satul Poiana, pentru a-i oferi o sumă de bani, o mică parte din fondurile necesare intervenţiei pe care aceasta trebuie să o efectueze la Torino. Deoarece fetiţa nu a fost găsită acasă, fiind plecată la Mănăstirea Cocoş, în judeţul Tulcea, democrat-liberalii au făcut o donaţie şi au hotărât să revină.
Gigi Chiru a transmis, la rândul său, un apel către toţi oamenii de bine, cu suflet mare, care pot veni în ajutorul unui copil aflat în suferinţă, să-i urmeze gestul, astfel încât şi Maria Maican să se bucure de sănătate.
Maria Cristina Maican, elevă în clasa a VII-a D, la Şcoala „Remus Opreanu“ din Constanţa, suferă de leucemie acută mieloidă. Ea are o şansă la viaţă datorită acestei operaţii, pentru care a fost deja programată la o clinică din Torino. Costurile intervenţiei se ridică la aproximativ 56.000 euro. Persoanele care doresc să facă donaţii pot depune bani în contul în lei, deschis la BCR, RO71RNCB0118089649600001, sau în contul în euro, deschis la BRD, RO92BRDE140SV64587371400, ambele pe numele tatălui fetiţei, Maican Nicuşor.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii