Apele Romane, bombardate cu contestatii
Apele Romane, bombardate cu contestatii
11 May, 2006 00:00
ZIUA de Constanta
1118
Marime text
Serialul "plaja de inchiriat", un nou episod
# Sapte societati comerciale au solicitat Directiei Apele Dobrogea-Litoral, pana ieri, reexaminarea documentatiilor * In cursa sunt plajele din Costinesti, Constanta I, Eforie Nord, Jupiter si Cordonul Venus-Saturn
Batalia pentru plajele scoase la licitatie de Directia Apele Dobrogea Litoral, in cea de-a doua repriza, se duce mai nou prin intermediul contestatiilor. Pana ieri, la sediul DADL au fost depuse sapte solicitari de reevaluare a documentatiilor. Numarul contestatiilor este mai mare, comparativ cu prima procedura. In "ecuatie" este vorba despre nisipurile din Costinesti I si II, Eforie Nord, Constanta I si Cordonul Venus-Saturn si Jupiter. In urma procedurii, bucatile de plaja au incaput pe mana unor nume grele de-acum in sectorul administrarii plajelor: Romned Port Operator SA i-a revenit Costinesti I, C&D Impex Trading SRL a luat Costinesti II si, prin firma-copil Consal Trade SA, Eforie Nord, iar Iridex Grup Constructii SRL, o bucata din Constanta. In afara "terenurilor-mine de bani", respectiv plajele, au ramas destule societati. Plaja din Costinesti I a mai fost ravnita de SC Plaja Faleza Soarelui SRL, Jupiter de Neptun-Olimp SA si Nae Interstar SRL, iar Constanta I de VMB Lux Sonor SRL si Invest Grup SA. Sectorul Costinesti II a surescitat la maxim atentia agentilor economici: Angycris Invest SRL, Branic SRL, Confident Trading si Romned Port Operator. Nici Eforie Nord nu a fost ocolita, iar reprezentantii societatii Imsat SA isi doreau administrarea plajelor.DADL sustine ca vor face publice rezultatele reexaminarilor in cel mai scurt timp posibil, dupa ce membrii comisiei de solutionare a contestatiilor vor finaliza procedurile. Mai multe sectoare de plaja au ramas in administrarea Directiei Apele Dobrogea-Litoral: Venus I si II, Navodari I si IV, Cap Aurora, Mangalia, Olimp I, Cordon litoral Eforie Sud si Nord, Eforie Sud, Tuzla si Neptun II, Agigea, Tuzla etc. Reprezentantii DADL sustin ca este posibil sa se organizeze o noua licitatie publica. Pana la finalizarea tuturor procedurilor mai este insa, iar timpul se scurge net in defavoarea agentilor economici si a turistilor.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii