Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:01 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Asa s-a votat in localitatile judetului

ro

10 Jun, 2009 01:38 1683 Marime text
cap_1.jpgRezultatul maxim înregistrat de PSD, PD-L şi PNL a fost de 72,61, respectiv 67% # Recordul negativ aparţine PNŢ-ului: 2% la Albeşti 

Câştigătorul primelor alegeri europarlamentare la termen organizate în România a fost Alianţa electorală PSD+PC. La nivelul judeţului Constanţa, social-democraţii se pot lăuda că au depăşit scorul înregistrat de PSD la nivel naţional, dar au localităţi considerate a fi fief roşu, în care PD-L a ocupat prima poziţie.

Sediile principalelor formaţiuni - PSD, PD-L şi PNL -  au fost centre de comandă pentru centralizarea datelor din procesele verbale întocmite în secţiile de votare din judeţ.

Pe baza rezultatelor numărătorii paralele, efectuată de democrat-liberali atât pe colegii, cât şi pe localităţi, am analizat preferinţele cetăţenilor care s-au prezentat la urne pe 7 iunie. Pe cele zece colegii ce au fost stabilite la alegerile parlamentare din toamna trecută, situaţia voturilor valabil exprimate a dus la următorul clasament: Colegiul 1- PSD (31%), PD-L (24,1%), PNL (22,5%); Colegiul 2 - PSD (40%), PD-L (19,8%), PNL (15,1%); Colegiul 3 - PSD (42,7%), PD-L (16,8%), PNL (16,2%); Colegiul 4 - PD-L (38,8%), PSD (29,7%), PNL (14,7%); Colegiul 5 - PD-L (31,9%), PSD (29,6%), PNL (10,8%); Colegiul 6 - PSD (34,5%), PD-L (27,5%), PNL (10,9%); Colegiul 7 - PD-L (33,2%), PSD (30,2%), PNL (5,5%); Colegiul 8 - PSD (34,8%), PD-L (23,8%), PNL (9,1%); Colegiul 9 - PD-L (30,6%), PSD (29%), PNL (12,4%) şi Colegiul 10 - PD-L (30,7%), PSD (30,6%), PNL (13,2%). Altfel spus, PSD şi-a adjudecat cinci colegii, PD-L a fost preferat tot în atâtea, iar PNL n-a reuşit să cucerească electoratul din niciunul, ocupând permanent poziţia a treia şi la diferenţe mari de primele două clasate.

Două redute urbane cucerite de PD-L

Pe baza aceleiaşi situaţii, întocmită de PD-L Constanţa, am constatat că indiferent de apartenenţa politică a primarilor celor trei municipii din judeţ, toate au fost adjudecate de PSD. Diferenţa dintre social-democraţi şi democrat-liberali fiind între 4 şi 10 procente, liberalii reuşind un scor mai bun doar la Medgidia, unde au fost votaţi de 22% dintre alegători. Continuând analiza în mediul urban, observăm că PD-L îşi menţine supremaţia în oraşele conduse de propriii primari şi a obţinut rezultate foarte bune: Murfatlar (41%), Ovidiu (39%) Hârşova (30%). De asemenea, democrat-liberalii au reuşit să atragă de partea lor şi electoratul din Techirghiol, oraş condus de un liberal, dar ai cărui localnici au preferat PD-L (33%), PSD (23%) şi apoi PNL (22%).

O surpriză pentru PSD a fost rezultatul de la Eforie, social-democraţii fiind devansaţi de PD-L cu peste 11 procente.

Primari PD-L, electorat pro PSD

În peste 28 de comune din totalul celor 61 din judeţul nostru, PSD a înregistrat la europarlamentarele de duminică procente între 51 şi 72. Într-un „Top Ten" al victoriei social-democrate, pe primul loc se clasează comuna Pantelimon (72%), urmată de: Gârliciu (71%), Tortoman (68%) - chiar dacă edilul este membru PER,  Siliştea (67%), Topalu (66%), Adamclisi şi Grădina (65%), Mircea Vodă, Peştera şi Dumbrăveni (64%), Crucea şi Deleni (62%), Aliman (60%) şi Topraisar (58%).

Totodată, PSD a reuşit să obţină peste 50 la sută din voturile cetăţenilor şi în două localităţi păstorite de primari PD-L - Ghindăreşti (51%) şi Ion Corvin (51%), democrat-liberalii fiind surclasaţi la diferenţe foarte mari de 31, respectiv 27 de procente.

Conduşi de PSD şi PNL, au votat PD-L

Democrat-liberalii au avut rezultate de peste 50%  în doar şase comune din judeţ: Albeşti (61%), 23 August (57%), Castelu şi Valu lui Traian (56%), Cogealac (50%) - cu şef al administraţiei locale ţărănist şi Rasova (50%).

Cele mai slabe scoruri ale PD-L (n.r. sub 10%) au fost înregistrate în nouă comune conduse, în marea majoritate, de primari PSD. Democrat-liberalii se mai pot lăuda că şi-au surclasat partenerii de coaliţie în două comune conduse de PSD - Pecineaga, unde PD- L a avut 38%, iar PSD - 26% şi Ciobanu, unde PD-L are 40%, iar PSD - 31%. Printre succesele PD-L poate fi amintit şi cel de la Limanu, comună condusă de un liberal, dar unde localnicii au votat PD-L 33%.

europarlamentare_vot_localitati.jpg„Record" liberal la Albeşti

Liberalii au primit „coroniţă" în doar şase comune, toate conduse de primari ai PNL. Topul liberal din mediul rural arată astfel: Mihai Viteazu (67%), Istria (61%), Săcele (56%), Mereni (44%), Corbu şi Seimeni (38%).

Alarmant este faptul că, în 28 de comune, PNL a obţinut sub zece procente. La Albeşti, liberalii au luat doar 2% din voturile localnicilor, cu un procent mai mult au înregistrat în Adamclisi, Castelu, Ciocârlia Cumpăna, Deleni, Mircea Vodă şi Valu lui Traian, 4% a fost rezultatul obţinut la Gârliciu şi Tortoman, iar 5% a fost trecut în dreptul PNL, în comunele 23 August şi Dumbrăveni.

{mos_ri:europarlamentare}
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii