Asociaţia Municipiilor nu vrea alegeri în două tururi. Primarul Decebal Făgădău consideră necesară o discuţie şi despre unificarea mandatelor
Asociaţia Municipiilor nu vrea alegeri în două tururi. Primarul Decebal Făgădău consideră necesară o discuţie
11 Dec, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
2484
Marime text
În contextul discuțiilor din spațiul public legate de modificarea legilor electorale, privind alegerea primarilor în doua tururi de scrutin, primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, spune că principial este de acord cu acest sistem, chiar dacă asociația municipiilor din România a adoptat o rezoluție prin care dorește ca primarii să fie în continuare aleși dintr-un singur tur.
Mai mult, edilul-șef consideră că anul 2024 ar fi cel mai potrivit pentru unificarea mandatelor, fie că este vorba despre primari, președinte, parlamentari sau europarlamentari.
Prin unificare, mandatul ar trebui să fie de 5 ani și în cazul primarilor și parlamentarilor, așa cum sunt mandatele președintelui României și ale europarlamentarilor. În 2024 vor avea loc toate cele patru scrutine electorale.
Decebal Făgădău a vorbit și despre modelul maghiar, prin care primarul este ales din două tururi de scrutin, însă în turul al doilea intră primii trei clasați în ordinea procentelor obținute.
Asociaţia Municipiilor din România nu doreşte alegerea primarilor din două tururi de scrutin. Aceasta a fost poziţia preşedintelui Asociaţiei transmisă în cadrul Adunării Generale a AMR din această săptămână.
Poziţia Asociaţiei este antagonică cu mesajul transmis chiar de preşedintele Klaus Iohannis, care a reafirmat că alegerea primarilor ar trebui să se realizeze în două tururi de scrutin.
Primarii de municipii par mai degrabă preocupaţi de teme care ţin de administraţia publică locală şi mai puţin de legislaţia electorală.
În cadrul Adunării Generale, primarii au ridicat problema cotelor din impozitul pe venit care să fie de minimum 65%, şi minimum 50% din părţile sociale şi a descentralizării.
Citeşte şi:
Primarul Făgădău și-ar dori unificarea duratei mandatelor
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii