Aspirantul PDL la primărie, anunţat zilele următoare Candidaturile pentru Primăria Bărăganu se depun până pe 11 aprilie
Aspirantul PDL la primărie, anunţat zilele următoare: Candidaturile pentru Primăria Bărăganu se depun pânăPrefectul Claudiu Palaz a semnat, în urmă cu câteva zile, imediat după publicarea datei alegerilor de la Bărăganu în Monitorul Oficial al României, ordinul privind programul calendaristic pentru realizarea acţiunilor referitoare la organizarea şi desfăşurarea scrutinului parţial pentru alegerea primarului. Potrivit ordinului nr. 187/25.03.2011, circumscripţia electorală în care vor avea loc alegeri a fost numerotată de către prefect cu numărul 19.
Potrivit programului, în termen de două zile de la stabilirea datei alegerilor, adică până pe 26 martie, s-a numerotat prin ordin al prefectului circumscripţia electorală, iar până sâmbătă trebuie întocmite listele cu magistraţi şi cu alţi jurişti care participă la tragerea la sorţi pentru desemnarea biroului electoral de circumscripţie şi a locţiitorului acestuia. Tot până pe 2 aprilie trebuie să se confecţioneze ştampila de control a biroului electoral, iar cu cel mult zece zile înainte de data alegerilor trebuie desemnat prin tragere la sorţi preşedintele biroului electoral. În termen de 24 de ore de la solicitare, preşedintele Tribunalului, împreună cu prefectul, trebuie să pună la dispoziţia partidelor politice şi a alianţelor listele cu toate datele de contact ale preşedintelui biroului electoral şi ale locţiitorului acestuia. Înainte cu 20 de zile de alegeri, dar nu mai târziu de 11 aprilie, candidaţii aspiranţi la funcţia de primar îşi pot depune candidaturile, în scris, în patru exemplare. Până la rămânerea definitivă a candidaturilor, adică până pe 15 aprilie, trebuie să se comunice către prefect semnele electorale în vederea imprimării lor pe buletinele de vot.
Pe 16 aprilie va începe campania electorală, iar pe 18 aprilie va avea loc tragerea la sorţi pentru înscrierea ordinii pe buletinele de vot. Până pe 24 aprilie trebuie confecţionate ştampilele cu menţiunea „VOTAT", dar şi ştampilele de control ale secţiilor de votare, iar până la data de 25 aprilie primul exemplar de buletin de vot trebuie prezentat membrilor Biroului Electoral de Circumscripţie. Prin tragere la sorţi, până pe 26 aprilie trebuie desemnat preşedintele Biroului electoral al secţiei de votare şi locţiitorul acestuia. Pe 30 aprilie, la ora 7.00, campania electorală se încheie. Locuitorii din Bărăganu trebuie să se prezinte la vot pe 1 mai între orele 7.00 şi 21.00.
Candidatul PDL, desemnat săptămâna viitoare
În ceea ce priveşte candidaţii care se vor lupta pentru funcţia de primar, până acum a fost anunţată o singură candidatură, cea a lui Titu Neague, care este candidatul Uniunii Social Liberale. Acesta a fost anunţat în urmă cu o săptămână de către preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu. După cum s-a exprimat la momentul când a fost prezentat presei, acesta este „om de afaceri în comună" şi deţine 30 de hectare de teren pe care le cultivă cu fructe şi legume.
În ceea ce priveşte candidatul PDL pentru Primăria Bărăganu, potrivit celor declarate de purtătorul de cuvânt al PDL Constanţa, Mihai Petre, acesta va fi desemnat săptămâna viitoare.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp