Astăzi aflăm ce şanse are PDL Constanţa la localele din 2012
Astăzi aflăm ce şanse are PDL Constanţa la localele din 2012Liderii de la centru ar trebui să clarifice astăzi situaţia internă din organizaţia de la malul mării
Surse din interiorul filialei susţin că o nouă amânare a discuţiilor ar însemna că centrul şi-a asumat deja pierderea organizaţiei
Astăzi, la Bucureşti, ar trebui să aibă loc îngroparea securii care a stârnit atâta revoltă în sânul organizaţiei judeţene a PDL de la malul mării încât a fost la un pas s-o destrame.
Aşa cum au anunţat săptămâna trecută reprezentanţi ai PDL Constanţa, întrunirea faţă în faţă ce trebuia să aibă loc lunea trecută cu liderii de la centru ai formaţiunii a fost reprogramată pentru astăzi. Atât susţinătorii grupaţi în jurul deputatului Maria Stavrositu, cât şi cei din jurul senatorului Mircea Banias - preşedintele interimar al filialei judeţene, aşteaptă ca astăzi conducerea centrală a partidului să adopte o poziţie tranşantă faţă de problemele din interiorul organizaţiei. Mai exact, democrat-liberalii de la malul mării aşteaptă de la întâlnirea cu liderii PDL o lămurire a situaţiei de la organizaţia municipală PDL Constanţa, adică validarea sau invalidarea alegerilor din 5 iunie, în urma cărora a fost aleasă preşedinte Maria Stavrositu.
Vor mai fi sau nu alegeri la municipiu?
Această hotărâre, indiferent de tăişul ei, va limpezi apele în PDL Constanţa. Mai precis, pedeliştii de la malul mării vor şti exact ce au de făcut în privinţa celei mai importante organizaţii din judeţ. Ei vor să afle exact dacă se vor mai organiza sau nu alegeri pentru şefia municipiului, astfel încât, dacă alegerile de la municipiu vor fi invalidate, vor pregăti noi candidaţi, iar dacă nu, vor continua alegerile interne cu desemnarea echipei de conducere a organizaţiei judeţene. În ultima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean, democrat-liberalii constănţeni au propus ca alegerile de la judeţ să se desfăşoare fie pe 22 ianuarie, fie pe 12 februarie.
Este PDL Constanţa o organizaţie pierdută?
Având în vedere faptul că week-end-ul care tocmai s-a încheiat nu au avut loc, este puţin probabil ca şi data de 12 februarie să mai fie respectată. În acest context, de la întâlnirea de astăzi, dacă va avea loc, se aşteaptă şi o stabilire a calendarului intern de alegeri.
Mai există însă şi posibilitatea ca liderii centrali ai PDL să nu se întâlnească nici astăzi cu cele două tabere din PDL Constanţa, caz în care, susţin surse din interiorul filialei, ar putea însemna că liderii de la centru ai PDL şi-au asumat ca pierdere organizaţia de partid de la malul mării şi, implicit, pierderea alegerilor în Constanţa, ca rezultat al disoluţiei forţelor din această structură a formaţiunii.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- Sile this Millennium 24 Jan, 2011 13:59 Tăişul acestui instrument de care pomeniţi în articol este ca-n filmul "CUŢITUL ÎN APĂ" cam asta ne prgăteşte OPOZIŢIA la care se revendică organizaţia PD-L de la MAREA NEAGRĂ şi asta datorită "indiferenţei" manifestată de PD-L central care nu "iubesc " Constanţa ,p ă c a t !