Atac la campare in Vama Veche
Atac la campare in Vama Veche
10 May, 2007 00:00
ZIUA de Constanta
1699
Marime text
Primarul din Limanu, Nicolae Urdea, se simte amenintat de miscarea "Salvati Vama Veche"
Vama Veche a cunoscut, in ultimii ani, celebritatea, faima si decaderea. Nu a fost scutita de invazia turistilor, dar nici de degradare. De la muzica si pana la mancare, totul s-a adaptat pietei. Maneaua a tanjit la pozitia rock-ului, iar bratara de aur la cureaua de piele de pe mana vamaiotului. Miile de tone de gunoaie de pe plaja releva insa ce timpuri a ajuns sa traiasca Vama. Tipic romanesc, autoritatile paseaza vina. Gunoiul este al tuturor si al nimanui. Primarul din localitatea Limanu, Iustin Nicolae Urdea, sustine ca amplasarea corturilor in Vama Veche a luat proportii neobisnuite si genereaza degringolada. „Am ajuns sa ne salvam noi de "Salvati Vama Veche"", declara Urdea, facand referire la miscarea civica cu acelasi nume. Scopul organizatiei infiripata in graba, in iulie 2003, este pastrarea Vamii ca un spatiu al nonconformismului, al libertatii si diversitatii culturale. Organizatia cere protejarea zonei Vama Veche-2 Mai-Limanu-Hagieni de dezvoltarea haotica. Cateva luni mai tarziu, in toamna, s-a infiintat Asociatia pentru Conservarea Ariilor Protejate Bio-Cultural, drept cadru institutional pentru proiectele miscarii "Salvati Vama Veche". Iar programele au curs garla: s-a blocat utilizarea Planului Urbanistic General al comunei Limanu, a demarat campania de ecologizare in 2 Mai si Vama Veche, s-au purtat negocieri cu Ministerele Transporturilor, Constructiilor si Turismului si Mediului. Pe plan local, au inceput tratativele cu Primaria si Consiliul Local Limanu, privind asigurarea spatiilor de campare. Protocol in aer Intre Primaria Limanu si reprezentatii organizatiei "Salvati Vama Veche" s-a incheiat un protocol privind delimitarea clara a zonelor de campare. Primarul Iustin Nicolae Urdea sustine ca "desi camparea pe plaja este interzisa de lege am permis totusi amplasarea corturilor pe o portiune de nisip". Edilul sustine insa ca lucrurile au scapat de sub control, iar in minivacanta de 1 Mai s-au amplasat corturi pe plaja pana la bulgari, fara autorizatii. Si fiindca nimeni nu face curatenie in urma, primarul impreuna cu membrii Consiliului Local au decis interzicerea camparii in partea de nord a Vamii. Vicepresedintele miscarii "Salvati Vama Veche", Simona Kessler, s-a aratat surprinsa de decizia autoritatilor locale. Ea sustine ca organizatia si Primaria Limanu au stabilit de comun acord amplasarea corturilor in extremitatile sudice si nordice ale localitatii. Autoritatile locale arunca insa protocolul in aer si sunt hotarate ca din acest an sa limiteze zdravan suprafetele pana mai ieri pline ochi de corturi. "Vrem sa limitam aceste spatii, mai ales ca am intrat in programe de finantare internationale", a mai specificat primarul Urdea. Gunoiul este problema din Vama Vicepresedintele organizatiei "Salvati Vama Veche", Simona Kessler, a lansat ideea ca problema salubrizarii in zona a generat aceasta situatie. "Noi am facu anual campanii de ecologizare in Vama, insa nu ne putem substitui autoritatilor", a specificat ea, adaugand ca intre Primaria Limanu si operatorii de plaja trebuia sa se incheie contracte de salubrizare a plajei. "In sezonul trecut, contractele au fost date la semnat la sfarsitul perioadei estivale", a spus Simona Kessler. In opinia sa, o taxa de salubrizare ar rezolva macar partial problema, caci nimeni nu poate opri oamenii sa mearga in Vama.Scris de: {autor}Cristina RACOARE {/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii