Avalanşă de posturi libere la Primăria Constanţa
Avalanşă de posturi libere la Primăria ConstanţaNumai ieri, în presa locală, au fost publicate trei anunţuri de concursuri de angajare în primărie, care vor avea loc în luna mai. Astfel, pe data de 16 mai va avea loc proba scrisă, iar pe 18 mai interviul pentru ocuparea funcţiei de şef Serviciu Autorizaţii în Construcţii, gradul II, Direcţie Urbanism şi pentru director executiv adjunct, gradul II, Direcţia Programe şi Dezvoltare. Ambele posturi sunt pentru funcţii publice de conducere actualmente vacante.
Tot pe 18 mai, primăria organizează şi proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacante de şef serviciu Dotări Urbane, Ecarisaje, Dezinsecţie şi Deratizare, gradul II, din cadrul Direcţiei Servicii Publice. Interviul pentru acest concurs va avea loc pe 20 mai, de la ora 12.00.
Un al treilea concurs de la primărie este cel de ocupare a funcţiilor de şef birou Administrativ tehnico-economic, gradul II, şi de director executiv, gradul II, Direcţia Asistenţă Persoane Vârstnice, Nevoiaşe şi alte categorii. Acest concurs va avea loc pe 18 mai, de la ora 10.00 - proba scrisă, iar interviul pe 20 mai, de la ora 14.00.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp