Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:04 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Avea o desconsiderare pentru cei din jurul său, deveniserăm prea mici pentru el“ Chiţac a demisionat. PNL îl compară cu un dezertor! Ce va face senatorul?

ro

15 Sep, 2017 00:00 4793 Marime text
Plecarea senatorului Vergil Chiţac din Partidul Naţional Liberal era doar o chestiune de timp, care s-a agravat după ce fostul contraamiral de flotilă a „pierdut“ controlul organizaţiei municipale a PNL Constanţa. Între timp, şi cei mai apropiaţi colaboratori ai săi au fost excluşi din partid, iar prezenţa senatorului la partid „exista, dar lipsea cu desăvârşire“.
 
În acest context, la bursa zvonurilor s-a vehiculat o plecare a senatorului fie la PSD, fie la ALDE. De fiecare dată, Chiţac a negat că se va întâmpla acest lucru, însă, ori de câte ori a avut ocazia, a vorbit despre „furtul“ votul colegilor săi, despre proasta comunicare din PNL şi despre lipsa de reacţie a conducerii partidului.
 
Senatorul Vergil Chiţac a demisionat ieri din PNL şi a spus că va detalia motivele acestei decizii într-o conferinţă de presă, după ce se va întoarce din Statele Unite ale Americii, acolo unde participă la Şedinţa Adunării Parlamentare NATO.

Totuşi, senatorul a apucat să arunce câteva acuzaţii către partidul care, la începutul anului 2016, practic îl adopta cu forţa. „Unul dintre motive este legat, în mod categoric, de modul în care au fost organizate alegerile la Organizaţia Municipală a PNL Constanţa, anul trecut. Nici până astăzi nu am primit un răspuns la contestaţia depusă la Curtea de Arbitraj. Cel de-al doilea motiv este excluderea din PNL a doi foşti consilieri locali liberali, Romeo Rezeanu şi Horia Căliminte, director TRANSGAZ, pentru aşa-zise prejudicii de imagine. Căliminte nu are nici măcar cont de Facebook. Unde a postat el împotriva partidului?“, a mai declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, senatorul Vergil Chiţac. Acesta spune că nu va pleca la ALDE, aşa cum s-a vehiculat, şi nici nu va prelua preşedinţia Organizaţiei Municipale a Democraţilor şi Liberalilor, conduşi la centru de Călin Popescu Tăriceanu.

„În ceea ce mă privește, voi continua să-mi exercit mandatul de senator concomitent cu revenirea în zona civică din care am plecat anul trecut. Împreună cu mulți prieteni, mai mulți decât membrii PNLJ, vom crea o platformă care va urmări dezvoltarea județului Constanța. Vom identifica problemele importante și vom oferi oamenilor soluții ca ei să poată judeca cu mintea lor. Vom fi coșmarul administrației și-i vom obliga să-și facă treaba pentru care au cerut votul oamenilor. Vom fi atenți la cheltuirea banilor publici și vom denunța toate contractele oneroase. Îi vom face pe cetățeni să înțeleagă că în noul context internațional în care trăim, o Constanță înapoiată economic, fără locuri de muncă bine plătite, cu mulți asistați sociali, din care pleacă tinerii, este o vulnerabilitate a României”, a scris senatorul demisionar pe blogul personal.


În cursul zilei de ieri, demisia lui Chiţac a dezgropat chestiuni interne de partid. Astfel, foştii săi colegi din PNL spun că, de fapt, acesta ar fi primit un ultimatum, în sensul în care ori se înhamă la munca de partid, ori pleacă. Se pare că senatorul a ales ultima cale.
 
Autenticitatea acestui ultimatum este explicată şi prin reacţia preşedintelui PNL Constanţa Bogdan Huţucă. Deputatul a salutat iniţiativa senatorului Chiţac de a pleca din PNL. „Putea să se întâmple mai demult acest lucru; oricum, este benefic şi pentru noi, şi pentru dânsul, care nu s-a regăsit niciodată în acest partid. Nu are capacitatea să lucreze în echipă. I-am rămas cu toţii prea mici“, spune şeful de filială.
 

Huţucă a mai afirmat că, în această vară, în cadrul vizitelor din organizaţiile din judeţ, membri ai PNL s-au plâns de faptul ca nu reuşesc să comunice cu senatorul Vergil Chiţac. „Probabil din cauza educaţiei militare, Chiţac nu poate pune echipa sau comunitatea, locală sau centrală, înaintea obiectivului personal“, mai spune Bogdan Huţucă.
 
Mai mult, preşedintele PNL afirmă că, în scurta colaborare pe care a avut-o cu senatorul, pe care l-a cunoscut abia în timpul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 2016, a constatat unele lucruri nefireşti. „Avea o desconsiderare pentru cei din jurul său, primari, membri BPJ - probabil sistemul care l-a creat este «vinovat» pentru acest lucru. Noi nu ne-am supărat, nici atunci când, pentru imagine, a îmbrăţişat o practică caracteristică lumii politice şi s-a agăţat de teme care prind bine la televizor. Obiectivul a fost unul strict personal. Sper să-mi demonstreze, pe viitor, că m-am înşelat în legătură cu domnia sa, deşi nu cred. Nici în plan parlamentar nu pierdem nimic din ce am avut doar pe hârtie“, a comentat Huţucă.

Conducerea PNL îl compară pe Chiţac cu un dezertor

Surse politice ne-au explicat că senatorul Chiţac era o variantă pentru preşedinţia Comisiei de Apărare din Senat, după ce Iulian Dumitrescu a devenit lider de grup în noua sesiune parlamentară. Reacţia senatorului i-ar fi uimit pe cei prezenţi, atunci când, la aflarea propunerii, ar fi exclamat: „Să mă sune Orban!“
 
Pentru a verifica această poveste, l-am contactat pe liderul PNL, Ludovic Orban. Fără alte explicaţii, Orban şi-a exprimat dezamăgirea cumplită faţă de fostul militar, acum senator, care „a dezertat fără loialitate, din postul în care l-au trimis constănţenii în urmă cu un an de zile, exact acum, când urma să începem să ne luptăm cu PSD“. „Este inadmisibil, nici măcar nu a discutat cu mine, nu m-a invitat nici la ziua dânsului şi, probabil, s-a supărat pentru că i-am reproşat lipsa de ospitalitate, după ce la şedinţa cu grupurile parlamentare de la Neptun nu a participat“, a precizat Orban.

„După o perioadă de independenţă, preia organizaţia municipală şi candidează la Primărie în 2020!“

Un lider local al ALDE Constanţa confirmă strategia senatorului Chiţac pentru următoarea perioadă, vehiculată încă de acum câteva luni, după ce ALDE a pierdut reprezentarea parlamentară prin excluderea deputatului Mircea Banias.

Potrivit reprezentanţilor ALDE, Chiţac urma să dea un răspuns ferm în aceste zile partidului lui Tăriceanu. Recent, şi europarlamentarul Ramona Mănescu a demisionat din PNL Constanţa, s-a înscris în ALDE, dar a preferat organizaţia de la Braşov, tocmai pentru a-i lăsa cale liberă lui Chiţac să preia organizaţia municipală de la Constanţa.

„Din informaţiile pe care le avem de la conducerea centrală a partidului, senatorul Vergil Chiţac urma să dea în această săptămână un răspuns ferm, dacă vine sau nu la ALDE. Astăzi am văzut şi eu că şi-a anunţat demisia din PNL. Următorul pas este independenţa, pentru o perioadă, iar în apropierea alegerilor care vor fi organizate la nivelul ALDE, probabil până la sfârşitul acestui an, să se înscrie şi să candideze pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale. Din informaţiile noastre, planurile senatorului vizează o nouă candidatură, în 2020, la Primăria municipiului Constanţa. Pentru noi, Chiţac ar fi o achiziţie bună, care ne-ar putea ajuta să obţinem 10% în alegerile locale, ceea ce ar putea însemna ceva, comparativ cu 2016… probabil câţiva consilieri, poate chiar un viceprimar“, ne-a declarat unul dintre liderii organizaţiei ALDE Constanţa.



În acest moment, organizaţia municipală a ALDE este condusă de Daniel Learciu, care, la viitoarele alegeri, va candida pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene, susţin aceleaşi surse.

Vă reamintim că senatorul Chiţac a declarat, ieri, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, că nu se înscrie în niciun partid politic după plecarea din PNL şi a negat categoric orice posibilă colaborare cu ALDE.
 
Vergil Chiţac, fost rector al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân“, a intrat în PNL la începutul anului trecut, a fost ales preşedintele organizaţiei municipale Constanţa a formaţiunii politice, iar ulterior a candidat şi a pierdut alegerile la Primăria Constanţa în faţa candidatului PSD, Decebal Făgădău, dar a câştigat 10 mandate de consilieri locali, respectiv 34,6%. În urma parlamentarelor din decembrie 2016, Vergil Chiţac a devenit senator.
 
Săptămâna trecută, un alt fost senator, Puiu Haşotti, a demisionat din PNL. Motivul invocat de acesta: partidul s-a schimbat şi nu se mai regăseşte în actuala formulă. Totodată, recent, din filiala PNL Constanţa a demisionat şi europarlamentarul Ramona Mănescu. Aceasta s-a înscris în ALDE Braşov.


Tags: Vergil Chitac


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • BARZALE STEFAN 15 Sep, 2017 15:49 PNL A LUAT IAT TEAPA CU O SERIE DE CANDIDATI ALESI LA REPEZEALA,CHITAC NU VA FI NICIODATA PRIMAR IN CONSTANTA ,CUM A FOST ALES CLAUDIU PALAS,FOST PREFECT PDL INTR-O FUNCTIE PUBLICA.