Bani europeni pentru modernizarea administratiei locale din Romania
Bani europeni pentru modernizarea administratiei locale din Romania
27 Jul, 2004 00:00
ZIUA de Constanta
780
Marime text
Primariile pot obtine sume cuprinse intre 10.000 si 20.000 de euro
Primarii localitatilor din judetul Constanta au participat, ieri, la o intalnire cu directorul Institutului National de Administratie (INA), Pavel Nastase, si cu expertul guvernamental de la Unitatea Centrala pentru Reforma in Administratie Publica (UCRAP) din Ministerul Administratiei si Internelor. Scopul acestei intalniri a fost o mai buna informare cu privire la accesarea fondurilor care au ajuns in Romania prin Programul Phare. Proiectul "Descentralizarea si modernizarea administratiilor locale" va permite accesul primariilor la fonduri nerambursabile ce pot fi folosite in aplicarea reformei in administratia locala. Directorul INA a declarat ca, la nivel central, a fost adoptata o noua strategie privind accelerarea reformei din administratie ce trebuie sa atinga mai multe scopuri. Cresterea calificarii personalului specializat de la nivelul colectivitatilor locale, introducerea unor instrumente, proceduri si mecanisme noi care sa aiba ca rezultat imbunatatirea gestionarii fondurilor la nivel local si dezvoltarea parteneriatului la nivelul comunitatilor locale sunt cele trei prioritati ce vor beneficia de finantare din partea Uniunii Europene prin "Fondul de modernizare pentru dezvoltarea administratiilor la nivel local". Primarii au aflat ca pot obtine minim 10.000 si maxim 20.000 de auro daca vor elabora proiecte ce vizeaza mai buna gestionare a resurselor financiare ale administratiilor locale, imbunatatirea serviciilor, consultarea si antrenarea cetatenilor in procesul de elaborare si gestionare a bugetelor locale si introducerea unor instrumente noi in gestionarea fondurilor locale. Prefecturile pot participa la derularea acestui program ca parteneri ai primariilor din judet si au rolul de a coordona proiectul in calitate de reprezentant al administratiei publice locale. Daca solicitarile de fonduri vor fi acceptate in urma licitatiei ce se va organiza pentru selectarea lor, administratiile locale trebuie sa cheltuiasca banii pe parcursul unui singur an, timp in care trebuie sa se faca simtite si efectele pe care le are strategia privind accelerarea reformei in administratia publica locala. Termenul limita pentru depunerea solicitarilor de finantare nerambursabila este 8 septembrie.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii