Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:55 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Banias a mai pierdut o deconcentrata Florian Constantin pus pe liber de revenirea lui Bola

ro

22 Jun, 2010 02:12 1612 Marime text
cap_2.jpgLiberalul Eugen Bola, fostul director al Inspectoratului Teritorial de Muncă, a fost repus, începând cu 18 iunie, în funcţia de conducere pe care a ocupat-o până pe 25 mai 2009, când locul i-a fost luat de democrat-liberalul Florian Constantin.

Ordinul de repunere pe funcţie a fost emis de Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Mihai Şeitan, pe 18 iunie, dată la care a fost semnată şi decizia de revocare a lui Florian Constantin, din funcţia de director coordonator, cât şi cea a lui Marian Becheanu, director coordonator adjunct Securitate şi Sănătate în Muncă.

În urmă cu o lună, proaspătului director i s-a dat câştig de cauză de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care a decis că a fost nedreptăţit la momentul în care a fost dat jos din funcţie.

itm_eugen_bola_online.jpgBola ne-a declarat că abia de ieri a venit în instituţie, însă fostul director nu i-a predat oficial toate actele: „Probabil în cursul zilei de mâine (n.r. azi) se va face predarea oficială". Alături de Constantin a primit decizia şi Becheanu, care a rămas în instituţie pe funcţia pe care o deţinea înainte de a deveni director adjunct, pe cea de şef de serviciu. Acesta a mai susţinut că nu va face nicio schimbare în instituţie odată cu revenirea da.

Cât despre Constantin, omul impus de PDL-ul condus de Mircea Banias, acesta a părăsit instituţia şi, după cum ne-a declarat, mai are timp suficient pentru a se gândi dacă vrea să revină în instituţie, în calitate de funcţionar public, sau se va preocupa mai mult de partidul care l-a promovat, înscriindu-se pentru o funcţie de conducere în partid. „Acum îmi sunt create toate condiţiile pentru a mă lupta în politică. După 1 iulie se va organiza concurs cu toţi cei 64 de directori din toată ţara care se află în această situaţie, dacă o parte din aceştia vor vrea să devină funcţionari publici. Eu încă nu m-am hotărât ce să fac. Mai am timp", a declarat Constantin.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Eu 22 Jun, 2010 10:21 felicitari domnul Bola.