Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:12 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Banias, despre decizia PDL impopulara, dar corecta

ro

21 Jun, 2010 03:46 1167 Marime text
cap_10.jpgSenatorul PDL susţine că respingerea moţiunii de cenzură a PSD din această săptămână a însemnat un mare pas înainte pentru reformele de care România are nevoie în această perioadă.

„PDL Constanţa este conştient că măsurile de austeritate propuse de guvern sunt dureroase şi impopulare, însă ele reprezintă soluţia corectă pentru a evita dezastrul bugetar şi pentru a da şanse de revenire economiei naţionale", precizează Mircea Banias prin intermediul unui comunicat de presă. Preşedintele organizaţiei judeţene PDL Constanţa explică motivele care au stat la baza măsurilor de austeritate. „Scăderea economică din 2009 şi îndoielile privind revenirea din acest an ne-au lăsat prea puţine opţiuni; dacă nu am fi redus pensiile şi salariile acum, am fi riscat să nu le mai plătim deloc în toamnă. Reducând pensiile şi salariile, nu ne-am atins însă de impozite şi taxe, menţinând în funcţiune motoarele economiei şi ale dezvoltării", susţine Banias. Pedelistul mai afirmă că propunerile opoziţiei sunt fie incorecte, fie neserioase. „PSD a propus desfiinţarea cotei unice de 16% şi creşterea TVA, ceea ce ar fi dus la creşterea instantanee a preţurilor şi la greutăţi suplimentare pentru mediul economic, cu consecinţa creşterii şomajului. PNL, deşi se pretinde partid de dreapta, n-a vorbit nicio clipă despre nevoia de a face ordine în administraţie şi de a restructura sistemul bugetar, vorbind însă despre reduceri fanteziste de taxe, fără a preciza cum va fi acoperită scăderea veniturilor bugetare care ar fi urmat", argumentează parlamentarul. Banias susţine că măsurile anunţate trebuie continuate cu măsuri de reformă profundă. Senatorul este de părere că reducerile cu 20% a achiziţiilor publice sau diminuarea la jumătate a cheltuielilor de combustibil combat risipa. „E nevoie în continuare de măsuri mai ample de sprijinire a sectorului privat, care trebuie stimulat să producă atât pentru piaţa internă cât şi pentru export, dar şi de măsuri de încurajare a creării de noi locuri de muncă. În ciuda greutăţilor momentului şi a presiunilor existente, PDL a luat decizia corectă. Rămâne să dovedim consecvenţă, astfel ca măsurile adoptate să dea roade", subliniază senatorul PDL.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii