Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:46 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Basescu il vede pe Dutu primar al Constantei

ro

22 Mar, 2004 00:00 863 Marime text

PD versus PSD

La sfarsitul saptamanii trecute, Traian Basescu, insotit de majoritatea liderilor PD, s-a aflat la Constanta pentru a participa la lansarea candidaturii lui Stelian Dutu * Basescu nu ii da sanse lui Mazare pentru un nou mandat de primar * Gusa sustine ca PSD a avut parghii prin care sa-l determine pe Radu Mazare sa intre in partid

Presedintele Partidului Democrat, Traian Basescu, a declarat, la sfarsitul saptamanii trecute, ca Alianta PNL-PD mizeaza totul pe castigarea alegerilor locale. "Stabilitatea si succesul unei viitoare guvernari a Aliantei Dreptate si Adevar vor fi determinate de succesul pe care-l vor avea candidatii Aliantei in alegerile locale", a spus Basescu in cadrul sedintei sustinute cu prilejul lansarii oficiale a candidaturii lui Stelian Dutu pentru functia de primar al municipiului Constanta. Liderul PD a adaugat ca Alianta, in caz ca va ajunge sa conduca Romania dupa alegerile parlamentare, nu va putea asigura o guvernare stabila si eficienta daca administratia locala va fi ostila si nu va aplica legile si politica guvernamentala in teritoriu. De aceea, "am aruncat in cursa pentru primarii cele mai importante personalitati ale partidelor noastre si, acolo unde s-a putut, am propus si candidati comuni", a subliniat Traian Basescu. Liderul PD l-a creditat pe Stelian Dutu, presedinte in exercitiu al Consiliului Judetean, cu sanse bune pentru castigarea fotoliului de primar al Constantei. Traian Basescu a reluat criticile la adresa administratiei municipiului Constanta, pe care a acuzat-o ca serveste interesele liderilor PSD din judetele Moldovei. Sansa pe care o are Constanta in alegerile locale din 2004 este decuplarea administratiei locale de cei care o controleaza din afara sa, a spus liderul democrat. Basescu a apreciat ca abia atunci vor fi mai multi bani pentru interesele publice. Primarul general al Capitalei este de parere ca municipiul Constanta este unul dintre municipiile in care PD a fost puternic, iar "prestatia fostului primar Gheorghe Mihaiesi a fost cea care a netezit drumul lui Radu Mazare catre scaunul de primar al municipiului Constanta, ceea ce inseamna ca PD are o obligatie morala fata de constanteni de a le reda orasul". Liderul PD nu s-a ferit sa spuna ca partidul de guvernamant este unul extrem de toxic pentru viitorul Romaniei, pentru ca a distrus tot ceea ce putea sa se numeasca evolutie pozitiva catre o societate democratica. Directorul de campanie electorala a PD, Cozmin Gusa, prezent si el la Constanta cu prilejul lansarii candidaturii lui Stelian Dutu, si-a aratat dezamagirea legata de trecerea lui Radu Mazare la PSD. "Am stat sa ma intreb ce l-a indemnat sa isi compromita atat de drastic sansele de a redeveni primar in 2004, pentru ca este clar ca, daca Mazare a ajuns in anul 2000 primar, a fost pentru ca a stat sub umbrela independentei, si asta au apreciat foarte mult constantenii. Este evident ca a existat o posibilitate directa de santaj al PSD asupra administratiei Mazare si sigur au existat si interese economice comune intre structura lui Mazare si a PSD". In acelasi context, Gusa a vorbit si despre Adrian Nastase, despre care a spus ca este prizonierul unui cerc de influente din care nu poate iesi, si din aceasta postura este fortat sa coordoneze foarte multe lucruri de proasta factura in tara, care compromit sansele Romaniei de integrare europeana. La polul opus, Traian Basescu a subliniat ca Radu Mazare nu are capacitate sa castige in turul doi pentru ca nu cumuleaza voturi de nicaieri.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii