Bogdan Huțucă „Guvernul PSD nu va lăsa nimic neimpozitat în România, nici măcar bursele elevilor și studenților“
Bogdan Huțucă: „Guvernul PSD nu va lăsa nimic neimpozitat în România, nici măcar bursele elevilor și studenților“
12 May, 2017 11:44
ZIUA de Constanta
2773
Marime text
Președintele Filialei Constanța a Partidului Național Liberal, deputatul Bogdan Huțucă, susține că modificările din noul Cod Fiscal prezentat de Guvernul PSD ar putea reduce prin impozitare majoritatea prestațiilor sociale, de la bursele pentru studiu, sociale sau de merit, până la ajutoarele acordate orfanilor, ajutoarele acordate pentru naștere, pentru boli incurabile sau ajutoarele pentru pierderi în urma calamităților naturale.
„Noul Cod Fiscal - în varianta actuală de proiect - atacă veniturile tuturor românilor. Iată numai câteva categorii de venituri pe care Guvernul PSD le va impozita (neimpozitate în prezent): indemnizațiile pentru creșterea copilului și îngrijirea copilului bolnav, bursele de școlarizare, sumele primite sub formă de sponsorizare, premiile olimpicilor. Nici măcar ajutoarele pentru boli incurabile sau avantajele în bani pentru persoanele cu handicap nu scapă impozitării PSD”, declară parlamentarul liberal.
Președintele PNL Constanța, Bogdan Huțucă, compară noul Cod Fiscal prezentat de Guvernul PSD cu tăierea salariilor și impozitarea pensiilor din anul 2010.
„Impozitul diferențiat pe venitul global gândit în laboratoarele PSD este comparabil cu impozitarea pensiilor din anul 2010 și cu tăierile de salarii din aceeași perioadă. În calitate de vicepreședinte al Comisiei de Buget Finanțe din Camera Deputaților voi susține ca anumite tipuri de venituri să rămână în afara tablei de impozitare. Sper că nu se vor supăra colegii din PSD când un liberal le va da câteva sugestii de sorginte social-democrată”, a conchis deputatul Bogdan Huțucă.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii