Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:46 29 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bogdan Huțucă, președinte PNL Constanța „Constanța a obținut poate cea mai mare finanțare din țară pe componenta sănătate din PNRR”

ro

20 Apr, 2023 14:45 2199 Marime text

Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța, anunță cu bucurie și îi felicită pe primarul Vergil Chițac și pe președintele CJ Constanța, Mihai Lupu, pentru semnarea celor două contracte de finanțare pentru cele două unități sanitare noi care vor fi edificate la Constanța. Acestea vor fi construite până în anul 2026 și vor aduce un plus de 500 de paturi noi în sistemul medical local.
 


„E oficial. Administrațiile liberale ale Constanței au asigurat finanțarea pentru două spitale noi, care vor fi construite până în 2026 aici, în municipiu. 500 de paturi noi, indispensabile unui sistem sanitar subfinanțat și uitat de mulți, de prea mult timp. Unitățile sanitare vor fi dotate cu toate echipamentele medicale necesare, inclusiv centre de imagistică.

Constanța a obținut poate cea mai mare finanțare din țară (cca. 300 de mil euro) pe componenta sănătate din PNRR. Proiectele au fost scrise repede și bine, cu simț de răspundere și realism. Acum vom putea măsura mai bine ce înseamnă performanța a două administrații liberale pentru Constanța. Felicitări Vergil Chițac, felicitări Mihai Lupu.

Mi-ar plăcea să nu trecem acest subiect la ”și altele”, pentru că a fost nevoie de enorm de multă muncă și pricepere pentru a obține finanțările europene necesare pentru construcția centrului ”Mama și copilul” și construcția unității sanitare municipale de cardiologie și oncologie.

P.S. 1 - Constanța nu are în prezent nici un centru public de sănătate destinat tratării afecțiunilor oncologice.

P.S. 2 – În întreg județul nu există nici un spital de pediatrie. Există secții, în diverse stadii de degradare, dar nu un corp dedicat mamei și copilului”, a transmis liderul PNL Constanța. Bogdan Huțucă.


Tags: Vergil Chitac, Mihai Lupu


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii