Bogdan Olteanu a dat mana cu electoratul din Corbu
Bogdan Olteanu a dat mana cu electoratul din Corbu
10 Jun, 2006 00:00
ZIUA de Constanta
817
Marime text
# Presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu s-a intalnit ieri cu populatia din comuna Corbu * Liberalul a asigurat populatia ca judetul "clocoteste" de oportunitati, dar este nevoie de o administratie curajoasa pentru accesarea subventiilor
Presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, a participat in urma cu doua zile si la adunarea generala a locuitorilor din comuna Corbu. Din suita liberala au mai facut parte deputatul Gheorghe Dragomir, vicepresedintele Agentiei Domeniilor Statului, Adrian Stan, directorul societatii Oil Terminal, Mihai Lupu, precum si o seama de directori ai institutiilor publice constantene. Primarul interimar al localitatii Corbu, Marian Galbinasu, a prezentat cu acest prilej presedintelui Camerei Deputatilor problemele si nevoile populatiei, precum si planul de masuri pentru eliminarea acestora. Bogdan Olteanu considera ca rezolvarea problemelor este conditionata de actiunile autoritatilor locale. In acest sens, el a precizat ca Marian Galbinasu este in masura sa atraga fonduri din cele 10 miliarde de lei puse la dispozitie pentru reabilitarea podurilor si podetelor si din cele sapte miliarde de lei destinate reabilitarii infrastructurii. Bogdan Olteanu a apreciat ca in Constanta sunt multe oportunitati, dar este nevoie de o administratie curajoasa pentru accesarea proiectelor. In opinia sa, lipsa increderii in autoritati este explicabila la Constanta prin pierderea unor proiecte importante oferite de Uniunea Europeana, "s-au deturnat bani de Consiliul Judetean Constanta si municipalitate, iar alte fonduri au fost furate". Marian Galbinasu a apreciat ca lucrurile incep sa functioneze, iar in curand planurile Primariei vor fi puse in aplicare, fie din bugetul local, fie prin atragerea a noi surse de finantare. Din planurile lui Marian Galbinasu face parte si dezvoltarea agroturismului in regiune, in conditiile in care localitatea este asezata la doar cativa kilometri de mare. Reprezentantii filialei judetene a PNL au mai asigurat corbenii ca au solutii pentru toate problemele!Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii