Brailoiu insista pentru constructia de locuinte ANL in Eforie Sud

17 Mar, 2009 02:53
ZIUA de Constanta
2207
Marime text
Primarul Ion Ovidiu Brăiloiu de zbate să obţină de la Agenţia Naţională
pentru Locuinţe (ANL) Bucureşti aprobarea pentru construirea unor blocuri
destinate închirierii, pentru tinerii din localitate Eforie Sud.
Proiectul a demarat în 2004, însă cei de la ANL au considerat că documentaţia întocmită de Primăria Eforie nu respecta toate prevederile Legii locuinţei, camerele fiind proiectate un pic prea mari. Actele au fost refăcute imediat ce observaţiile ANL au fost aduse la cunoştinţă administraţiei locale din Eforie şi retransmise la Bucureşti, dar proiectul pare să fi fost uitat printr-un birou.
Întrucât primarul oraşului Eforie, Ion Ovidiu Brăiloiu, nu a primit niciun răspuns, a reluat drumurile spre Bucureşti pentru a lămuri situaţia. În urma insistenţelor sale, responsabilii de la ANL au acceptat refacerea documentaţiei conform indicilor economici actuali, iar acum se aşteaptă aprobarea listei cu construcţiile de acest gen care se vor realiza, la nivel naţional, în anul 2009.
„Dacă vom primi aprobarea de la ANL pentru proiect, vom demara, în regim de urgenţă, toate procedurile necesare, astfel încât tinerii din Eforie să aibă posibilitatea să trăiască decent, în locuinţe primitoare. În acest sens, sunt aproape de finalizare lucrările de canalizare şi alimentarea cu apă. Pe această cale facem un apel şi către Enel Dobrogea să prindă în planul de investiţii pe anul în curs şi alimentarea cu energie a cartierului cunoscut sub numele de Proiectul XII. Considerăm că nu este normal ca o societate care desfăşoară activităţi deosebit de profitabile în Eforie să nu se implice în dezvoltarea infrastructurii localităţii, deoarece tot ei vor fi principalii beneficiari ai investiţiei", a declarat primarul localităţii, Ion Ovidiu Brăiloiu.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii