Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:30 04 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Călin Georgescu anunță că nu vrea ca România să primească fonduri europene. „Îl avem pe cel mai puternic, pe Dumnezeu“

ro

04 Mar, 2025 15:39 487 Marime text
Călin Georgescu, Sursa foto: Captură/Facebook
România nu are nevoie de banii oferiți de Uniunea Europeană! Acesta este aspectul pe care îl suține Călin Georgescu. 

El face și o justificare pusă pe seama faptului că românii îl au pe Dumnezeu, cel mai puternic! 

„Eu și poporul român îl avem pe cel mai puternic, pe Dumnezeu, despre asta vorbim, nu ne interesează”, a spus Călin Georgescu despre situația în care Uniunea Europeană ar putea suspenda fondurile acordate României, într-o formă similară cu ce s-a întâmplat în cazul regimului iliberal condus de către Viktor Orban, potrivit Digi24.ro. 

Președinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a propus un nou fond care ar putea mobiliza aproape 800 de miliarde de euro pentru investiții în domeniul apărării în Uniunea Europeană.
'Trăim vremuri dintre cele mai importante și periculoase', le-a declarat Von der Leyen jurnaliștilor de la Bruxelles.
Presiunea asupra UE pentru a crește semnificativ cheltuielile de apărare și ajutorul acordat Ucrainei s-a intensificat după ce administrația președintelui american Donald Trump a anunțat luni că va suspenda temporar ajutorul militar destinat Ucrainei.
'Acesta este momentul Europei și trebuie să fim la înălțimea lui', a afirmat președinta CE.
Banii urmează să fie cheltuiți pentru sprijinirea Ucrainei și pentru a 'asuma mai multă responsabilitate pentru propria noastră securitate europeană', a spus ea. 



Citește și:

Președinta Comisiei Europene anunță un fond de 800 de miliarde de euro în domeniul apărării (VIDEO)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii