Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:13 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Camera Deputaţilor a respins definitiv iniţiativa PNL Liber la construcţia de depozite pentru deşeuri pe litoral

ro

14 Dec, 2015 00:00 4502 Marime text


Propunerea legislativă iniţiată de liberalii constănţeni Gheorghe Dragomir şi Puiu Haşotti continuă să fie susţinută… teoretic. Pe lista celor 105 semnatari, alături de iniţiatori, apar şi alţi nouă parlamentari de Constanţa - deputaţii Mircea Titus Dobre, Radu Babuş, Manuela Mitrea şi senatorul Nicolae Moga de la PSD, deputatul Amet Varol (UDTTMR), deputaţii liberali Mihai Lupu şi Victor Manea, deputatul neafiliat Remus Cernea şi senatorul ALDE Mircea Banias.

Luna trecută, cotidianul ZIUA de Constanţa vă informa că, în pofida numelor care şi-au lăsat „autografele“ pe proiect, deci se presupune că îl susţin, rezultatul votului din Senat a spus tot. În plen, doar 76 de senatori au fost prezenţi, iar proiectul legislativ a fost respins. Din totalul celor şase senatori de Constanţa la şedinţa de plen din 28 octombrie, au participat doar doi - Christian Gigi Chiru (independent) şi Marian Vasiliev (fost PPDD, actual membru UNPR).

Citeşte şi O iniţiativă PNL susţinută transpartinic doar pe hârtie - Absenteismul parlamentar dăunează grav proiectelor de votat

Proiectul respectiv are ca scop completarea art. 32 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului cu un nou alineat, care ar urma să aibă următorul conţinut: „Este interzisă construirea instalaţiilor pentru valorificarea şi eliminarea deşeurilor periculoase şi/sau radioactive la o distanţă mai mică de 20 km faţă de linia de ţărm a Mării Negre, faţă de ariile protejate şi faţă de localităţile urbane“.

Traseu anevoios 

Iniţiativa legislativă şi-a urmat traseul. A ajuns în Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz. A fost trimisă pentru raport la două comisii: Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului - care a emis un raport de respingere a proiectului legislativ - şi Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic - care a avizat negativ propunerea.
 
În prima comisie activează, alături de ceilalţi colegi, şi deputatul constănţean Radu Babuş (PSD), care deţine şi funcţia de secretar, dar şi social-democratul Liviu Dragnea, nimeni altul decât preşedintele PSD, cel care părea a fi bun prieten al judeţului Constanţa. În cealaltă îi avem pe liberalul tomitan Victor Manea, dar şi pe fostul ministru delegat pentru Ape, rămas în memoria colectivă după ce premierul i s-a adresat cu „fă, Doina“, Adriana Doina Pană (PSD).
 
Între timp, altor două comisii li s-a solicitat aviz. Este vorba despre Comisia pentru industrii şi servicii, în cadrul căreia avem un singur deputat de Constanţa, pe Mihai Tararache (PNL), iar avizul a fost negativ, şi despre Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, unde activează deputatul Ibram Iusein (UDTR), dar şi un fost aspirant la un mandat de senator de Constanţa în 2008, pe atunci membru PDL, Daniel Florea, acum deputat de Călăraşi din partea PSD, şi de unde, cu unanimitate de voturi, a obţinut aviz favorabil.

Situaţie cu repetiţie 

Din păcate, propunerea legislativă a celor doi parlamentari PNL de Constanţa a avut aceeaşi soartă ca în Senat. În plenul Camerei Deputaţilor au fost prezenţi 273 de parlamentari, iar iniţiativa a intrat cu propunere de respingere pentru care a întrunit 272 de voturi favorabile şi o singură abţinere. Camera Deputaţilor fiind for decizional, propunerea legislativă a fost respinsă definitiv.
 
Reamintim că demersul parlamentarilor PNL de Constanţa avea ca principal scop interzicerea, pe viitor, de construcţii precum depozitul pentru materiale toxice care se preconiza a se realiza la Năvodari, lângă malul mării. Depozitul urma să se întindă pe 150.000 de metri pătraţi, la câţiva kilometri de staţiunea Mamaia şi tabăra de copii din Năvodari. Aici s-ar fi procesat zilnic peste 600 de tone de păcură, ulei industrial, azbest, cianuri sau clei.

Tags: Mihai Lupu


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii