Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:58 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Campania electorala este in plina desfasurare si noi va prezentam ultimele stiri despre partide si c

ro

17 Nov, 2004 00:00 625 Marime text

Flash electoral

Alianta D.A. PNL-PD

Reprezentantii Aliantei "Dreptate si Adevar" PNL-PD, filiala Constanta, s-au intalnit, in perioada 29 octombrie-8 noiembrie, cu locuitorii municipiului in mai multe locatii, precum Piata Tomis III, Piata Filipescu, Energia, Complex Abator, Piata Rosu, Piata Grivitei, Poarta 6 si Salvare. Dintre problemele identificate de cetatenii participanti la acest dialog s-au regasit pensiile mici, lipsa incalzirii si a ajutoarelor pentru incalzire, firmele falimentare datorita impozitelor prea mari, inechitatea salariilor si a pensiilor. Cu aceasta ocazie, candidatii Aliantei D.A. au prezentat solutiile pe care le propun Partidul National Liberal si Partidul Democrat pentru rezolvarea problemelor acute care au fost evidentiate de catre cetatenii municipiului Constanta. Totodata, candidatii Aliantei pentru Parlamentul Romaniei, s-au deplasat in aceasta perioada electorala si in comunele din judet. La intalnirea cu electoratul din mediul rural, candidatii au prezentat programul Aliantei D.A. privind dezvoltarea rurala, sprijinirea agricultorilor si a pensionarilor de la sate precum si programele ce sustin crearea de locuri de munca in fermele agricole. In plus, acestia au prezentat oferta politica de sustinere a tinerilor ce vor sa dezvolte o afacere in agricultura.

PUR

Umanistii desfasoara campania electorala pe doua componente: prezentarea programului electoral si culegerea de informatii referitor la modul in care functioneaza Uniunea Nationala PSD+PUR in teritoriu. Totodata, umanistii au in vedere si strategia de dezvoltare din punct de vedere organizatoric a filialelor partidului dupa alegerile din 28 noiembrie. Directorul de campanie al PUR, Dorin Berbescu, a afirmat ieri, in cadrul unei conferinte de presa, ca un numar de sapte filiale umaniste trateaza cu maxima seriozitate campania electorala si colaboreaza excelent cu partenerii din Uniune.

Traian Basescu

In mod cu totul neasteptat, tema homosexualitatii pare sa acapareze campania electorala din Romania. Recent, candidatul Aliantei D.A. PNL-PD, Traian Basescu, si-a exprimat intr-o emisiune televizata pozitia sa fata de homosexuali. Raspunsul sau sumar a fost ca, dupa parerea lui, este un fapt natural care nu poate fi condamnat penal si ca atitudinea sa este mai curand una de compasiune, fara a sustine posibilitatea cuplurilor de homosexuali de a adopta copii sau a se casatori. Intr-un comunicat de presa, Biroul de Presa al Aliantei "Dreptate si Adevar" Constanta sustine ca subiectul a fost introdus cu totul artificial in campania electorala si a prilejuit o serie intreaga de mistificari. "Se pare ca PSD mizeaza foarte mult pe aceasta tema, intrucat a si organizat raspandirea de fluturasi cu afirmatii incriminatoare la adresa lui Traian Basescu. De altfel, subiectul a dobandit o dimensiune enorma si din cauza interventiei Patriarhiei Romane care, exact in ziua in care se declansa campania electorala, a adresat credinciosilor o condamnare grava la adresa lui Traian Basescu, pe o tema asemanatoare, aceea a legalizarii caselor de prostitutie. Si aici a intervenit o mistificare, pentru ca partidul care a incercat pentru prima data sa promoveze o lege privind legalizarea prostitutiei a fost PSD", se precizeaza in comunicatul de presa. La randul sau, Basescu a mentionat: "nu pot sa incriminez ceva ce Codul Penal nu mai incrimineaza pentru ca sunt om politic si am obligatia sa respect legile statului. Sigur ca da, din punct de vedere al Bisericii Ortodoxe este un mare pacat. Nici nu voi sustine homosexualitatea, nici nu o voi infiera".
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii