Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:52 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Candidatii Aliantei D.A. s-au intalnit cu veteranii si cadrele militare in retragere

ro

30 Oct, 2004 00:00 619 Marime text

Evenimentul a avut ca scop cunoasterea problemelor cu care se confrunta aceasta categorie sociala de elita, dar si informarea celor prezenti cu privire la principalele aspecte din Programul de guvernare al Aliantei PNL-PD * Cele mai importante subiecte dezbatute s-au referit la reconversia profesionala, la demnitatea nationala, dar si la o serie de legi care fac referire la pensii, sanatate sau protectie sociala

Candidatii locali ai Aliantei "Dreptate si Adevar" pentru alegerile parlamentare din luna noiembrie s-au intalnit ieri, la Casa de Cultura, cu veteranii si cadrele aflate in retragere din Ministerul Apararii Nationale. La intalnire au participat, atat candidatii inscrisi pe lista pentru Senat, respectiv deputatul liberal Puiu Hasotti si Virgil Serbu, cat si cei care aspira la un loc in Camera Deputatilor, si anume liberalii Mircea Iustian si Gheorghe Dragomir si democratii Laurentiu Mironescu si Stelian Dutu. Intalnirea cu veteranii si cadrele in retragere din Ministerul Apararii Nationale a avut ca scop, atat cunoasterea de catre viitorii parlamentari a problemelor cu care se confrunta aceasta categorie sociala de elita, cat si informarea celor prezenti cu privire la principalele aspecte din Programul de guvernare al Aliantei PNL-PD. Discutiile purtate au plecat de la premisa ca, in toate sondajele efectuate de-a lungul timpului, Armata poarta respectul, aprecierea si increderea cetatenilor. Cele mai importante subiecte dezbatute de aliati s-au referit la reconversia profesionala, la demnitatea nationala, dar si la o serie de legi care fac referire la pensii, sanatate sau protectie sociala. In discutiile purtate cu fostele cadre militare prezente la intalnire, deputatul Puiu Hasotti a catalogat Armata romana drept principalul pilon al demnitatii nationale, iar membrii sai actuali sau in rezerva, aceia care pot aduce Romaniei barbatia de care are nevoie in relatiile externe. De asemenea, democratul Laurentiu Mironescu a anuntat ca reprezentantii Directiei de reconversie profesionala din cadrul Aliantei "Dreptate si Adevar" pregatesc o serie de programe de instruire si microprograme de finantare pentru demararea de activitati destinate cadrelor militare in retragere. Totodata, pentru a veni in ajutorul acestei categorii sociale, Alianta D.A. va lucra pentru ca pensiile sa nu mai fie indexate cu nici un procent, iar celor care ies la pensie sa li se ofere o serie de facilitati, printre care asigurarea unei locuinte. La randul lor, cadrele militare au solicitat aliatilor sa militeze impotriva achizitionarii de armament second-hand, precum si impotriva manifestarilor de coruptie din Armata.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii