Căpăţînă le aşteaptă pe măicuţe cu uniforme de serviciu
Căpăţînă le aşteaptă pe măicuţe cu uniforme de serviciu
03 Feb, 2011 00:00
ZIUA de Constanta
1569
Marime text



Ieri, managerul SCJU, Dănuţ Căpăţînă, a confirmat şi el faptul că spaţiul de cazare pe care îl aveau la dispoziţie, în căminul Liceului Sanitar, a fost ocupat de elevi. Reamintim faptul că în urmă cu câteva zile purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Alin Boc, ne informa despre faptul că proiectul nu poate fi pus în aplicare pentru că nu s-a găsit un spaţiu de cazare adecvat pentru aceste măicuţe, sarcină care revenea Consiliului Judeţean Constanţa. "Nu avem unde să le cazăm. Măicuţele trebuiau cazate în căminul Liceului Sanitar. Am identificat spaţiile de anul trecut, dar a fost o afluenţă foarte mare de elevi care au vrut să stea în cămin în anul şcolar 2010 - 2011. Ne-am bazat pe spaţiile goale de la cămin, nu putem să îi dăm acum afară pe elevi", a spus Căpăţînă ieri. Acesta a mai adăugat şi faptul că măicuţele ar fi de mare ajutor, însă, în lipsa altui spaţiu adecvat, nu are cum să le cazeze în spital dând bolnavii afară. "Este o chestiune tehnică. Eu nu dau afară bolnavi, nu am cum să le cazez în spital. Eu ţin la acest proiect, dar nu este ceva fără de care nu putem trăi". Căpăţînă a şi explicat de ce vrea cu dinadins acest proiect, pentru care se pregătise chiar temeinic: făcuse chiar o schiţă a modelului de uniformă pe care măicuţele l-ar purta: "Vroiam să servească masa pe secţii, pentru că de serviciile infirmierelor actuale nu sunt mulţumit. Să se ocupe de curăţenia secţiilor, să aibă grijă de bolnavi, asta e sarcina lor. Nu le dăm afară, le păstrăm. Avem câteva idei cam cum să rezolvăm problema cu măicuţele, dar mai rămâne de văzut. Noi pregătisem şi un model de uniformă", a mai spus managerul spitalului.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii