Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:31 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Carjaliu vrea un milion de euro pentru poluare fonica, de la CNAPMC

ro

22 Oct, 2009 01:38 1562 Marime text

colaj1.jpgAdministraţia locală a comunei Agigea a demarat o expertiză, prin care s-a constatat că nivelul zgomotului depăşeşte cu mult valorile admise

Portul Constanţa perturbă liniştea comunei Agigea. Aceasta este concluzia unei expertize efectuate la cererea administraţiei locale a unităţii administrativ-teritoriale.

Primarul Cristian Cîrjaliu ne-a declarat că, potrivit raportului de expertiză efectuat de către Institutul de Cercetări Electrotehnice din Capitală, „este depăşit cu peste 20% nivelul de poluare fonică, adică nivelul de zgomot la bordura trotuarului". Potrivit edilului comunei Agigea, nivelul normal de zgomot este de 60 de decibeli, în timp ce în localitate acesta atinge, conform măsurătorilor, 75 de decibeli. Primarul Cîrjaliu este de părere că poluatorul trebuie să plătească pentru acest neajuns. „Pentru reglementarea situaţiei, se impune, conform Codului Fiscal, stabilirea unei taxe către poluator, pentru luarea măsurilor de protecţie", a precizat edilul. Potrivit şefului administraţiei locale din Agigea, în acest caz, poluatorul este Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa.

Banii vor fi utilizaţi pentru proiecte de mediu

În momentul de faţă, personalul Primăriei Agigea, în frunte cu primarul Cîrjaliu, lucrează la elaborarea unui proiect de hotărâre, care urmează să fie dezbătut şi supus aprobării Consiliului Local Agigea. Prin această hotărâre, primarul din Agigea intenţionează să impună o taxă anuală pentru CNAPMC SA Constanţa, ca măsură reparatorie pentru neplăcerile create comunităţii locale. Potrivit primarului Cîrjaliu, cuantumul taxei anuale ce va fi impusă portului a fost estimat la aproximativ un milion de euro. Edilul a precizat că aceşti bani vor fi folosiţi cu chibzuinţă. „Suma va fi folosită pentru proiecte de mediu, pentru amenajări de parcuri, spaţii vezi şi alte obiective", a afirmat edilul.

Bălan: „E o nebunie"

Conducerea CNAPMC nu este deloc încântată de iniţiativa administraţiei locale din Agigea şi nu crede că localitatea, care este zilnic străbătută de sute de TIR-uri, atât ziua, cât şi noaptea, ar avea dreptul la o astfel de „despăgubire" pentru vacarmul creat. Directorul CNAPMC, Ioan Bălan, a calificat acţiunea Primăriei Agigea drept „nebunie", însă a recunoscut că autoritatea locală are dreptul de a solicita ceea ce doreşte. Pe de altă parte, Bălan a lăsat să se înţeleagă faptul că nu are încredere în măsurătorile efectuate în ceea ce priveşte poluarea fonică la nivelul comunei Agigea „Dreptul la petiţie este recunoscut prin Constituţie. Ştiţi cum e, ca şi cu sondajele, cine le comandă, câştigă", a spus directorul CNAPMC. Ioan Bălan a adăugat că nu portul poluează fonic, iar dacă traficul este factorul ce deranjează comuna, atunci comunitatea trebuie să-şi asume acest neajuns întrucât este traversată de un drum naţional. „Comuna Agigea este traversată prin mijloc de DN 39. Autotrenurile vin din port şi se duc în toată ţara. Ar însemna ca toţi primarii ale căror comune sunt traversate de drumuri naţionale să vină să ceară taxe la port", a spus Bălan.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii