Cat au cheltuit senatorii constanteni in noiembrie anul trecut Chiriile senatorilor usuca bugetul statului
Cat au cheltuit senatorii constanteni in noiembrie anul trecut: Chiriile senatorilor usuca bugetul statuluiChiar dacă suntem la jumătatea lunii martie, pe site-ul Senatului, la categoria „cheltuieli senatori" abia în urmă cu două zile, au fost postate la categoria cheltuieli - într-o formă nouă - costurile pe care statul le-a suportat pe luna noiembrie, pentru desfăşurarea activităţii senatorilor. Astfel, în urma calculului efectuat pentru fiecare din cei patru senatori, a reieşit că pesedistul Nicolae Moga şi colegul său pedelist Mircea Banias au cheltuit cel mai mult pentru deplasările în teritoriu, diurnele şi cazare, fiecare câte 11.756,24 de lei, în vreme ce social-democratul Alexandru Mazăre, s-a folosit de cei mai puţini bani - 7.835,2 de lei, chiar dacă a efectuat şi o deplasare de lucru în Federaţia Rusă. Sesiunea plenară a Adunării Generale Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre la care a participat Mazăre şi care s-a desfăşurat pe parcursul a două zile, între 23 şi 25 noiembrie, a costat statul român 2.232,28 de lei.
Liberalul Puiu Haşotti a folosit pe luna noiembrie 10.979,72 de lei, cei mai mulţi bani fiind folosiţi pentru cazare, 8.400 lei.
De altfel, cei mai mulţi bani, cu excepţia senatorului Mazăre care nu a dat decât 2.940 de lei pe cazare pe luna noiembrie, în vreme ce ceilalţi trei au dat fiecare câte 8.400 de lei. Anul trecut, se vehicula că acestea vor suporta diminuări în condiţiile în care piaţa imobiliară a înregistrat scăderi semnificative în ultima perioadă. Până la acest moment însă, subiectul nu a mai fost abordat în vederea găsirii unei soluţii de mijloc.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp